Triunghiul, cercul şi pătratul în arta compoziţiei elevilor de la Liceul de Arte Corneliu Baba

Un vernisaj al unei expoziţii de o factură mai aparte, de o sensibilitate deosebită şi cu aplicaţii în arta culinară curentă, s-a derulat la Casa Argintarului, într-o organizare profesională a Complexului Muzeal B-N şi a Liceului de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa, unde lucrările elevilor clasei a IX-a B de la acel liceu valoros au încântat asistenţa, fiind apreciate la justa lor valoare.
Expoziţia a avut un titlul semnificativ „Triunghi, cerc, pătrat”, unde arta elevilor de a folosi aceste figuri geometrice, de a le îmbina, inclusiv în prepararea torturilor pentru diferite ocazii, a demonstrat că puterea de creaţie se formează încă din fragedă copilărie.
Despre semnificaţia evenimentului, valoarea lucrărilor expuse, arta cromaticii, compoziţia, puterea şi forţa de exprimare prin pictură au vorbit, cu argumente şi exemplificări, managerul Complexului Muzeal B-N, prof. dr. Alexandru Gavrilaş, gazda şi moderatorul activităţii, patronul reţelei de cofetării „Cristina” Bistriţa – Cristina Istrate, care a apreciat colaborarea deosebită cu liceul şi sugestiile oferite de elevi în crearea unui tort, istoricul de artă prof. dr. Vasile Duda, directorul Liceului de Arte, prof. Andreea Târziu-Gal.
De menţionat faptul că frumuseţea limbajului culorilor şi a compoziţiei tablourilor expuse s-a datorat şi contribuţiei profesorilor coordonatori – Paul Târziu-Gal, Radu Hangan şi Andreea Târziu-Gal.
Am remarcat, cu plăcere, pe lângă toate lucrările expuse de elevii clasei a IX-a B cele al viitorilor artişti plastici Brianna Iris Andron, care are o putere de compoziţie şi creaţie deosebite şi Flaviu Maxin, un viitor arhitect valoros, o fire de o sensibilitate aparte, cu talente pentru pictură moştenite, se pare, de la bunica sa.
Un eveniment de încântare a sufletului, a inimii şi a privirii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5