Trofeul Carpaţi. Un egal obţinut în ultimele secunde de România, în faţa Austriei
Tradiția handbalului românesc continuă să încânte publicul din toată țara. De această dată, într-o sală modernă, într-o atmosferă de sărbătoare, bucuria handbalului a răsunat la Bistrița.
Naţionala feminină de handbal a României a reuşit să obţină un egal în compania Austriei, 32-32 (16-15), în prima zi a Trofeului Carpaţi, turneu găzduit de Complexul Sportiv şi de Agrement Unirea din Bistriţa.
Golurile echipei României au fost înscrise de Cristina Neagu - 11 , Sorina Grozav - 5, Crina Pintea - 4, Alexandra Dindiligan - 4, Eliza Buceschi - 3, Laura Pristăviţa - 2, Mădălina Zamfirescu - 1, Alexandra Badea - 1, Andra Moroianu - 1. Yuliya Dumanska a avut 8 parade, iar Daciana Hosu a apărat 7 goluri. De altfel, Yuliya Dumanska a fost declarată cea mai bună jucătoare a echipei României la această partidă, fiind premiată de preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
În primul meci al zilei, Spania – Serbia, scor 28-30 (17-16).
Vineri, Austria întâlneşte Spania (17.30) şi România – Serbia (20.00), iar în ultima zi a Trofeului Carpaţi vor avea loc meciurile dintre Serbia – Austria (17.30) şi România – Spania (20.00).
România se pregăteşte pentru EHF EURO 2022, care va avea loc în perioada 4-20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, tricolorele urmând să joace în Grupa C, alături de puternicele echipe ale Franţei, Olandei şi de Macedonia de Nord.
Citiţi şi:
- Susține echipa națională de handbal feminin la Trofeul Carpați! Drumul spre Jocurile Olimpice pleacă de la Bistrița
- Cu o sală arhiplină și o atmosferă de vis, naționala României câștigă Trofeul Carpați!
- Jucătoarele Gloriei au înscris pentru România! Calificare la Europene!
- Trofeul Carpaţi se joacă la Bistriţa! Cinci jucătoare de la Gloria au fost convocate la Naţională
- CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat, 30-27, partida cu SCM Râmnicu Vâlcea
Adaugă comentariu nou