Troiţă pentru cei 16 eroi anticomunişti
În urma propunerii trimise către Consiliul Local Rebra de către preoţii Teodor Nedelea şi Vasile Rus, prin care solicită finanţarea din bugetul comunei, va fi realizată o troiţă în amintirea înaintaşilor care s-au opus instaurării comunismului, organizându-se şi formând „Garda Albă”, o organizaţie de rezistenţă care a fost anihilată de Securitatea din anii ’50. Celor doi preoţi li s-a alăturat profesorul Viorel Rus, cel care a scris volumul „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Bistriţa-Năsăud. Aspecte, martori, mărturii şi documente inedite (1945-1989)”, care a apărut în anul 2005 la Editura Ion Cutova din Bistriţa.
Troiţa va imortaliza numele a 16 eroi anticomunişti din Rebra care au pătimit şi apoi au murit pentru idealurile lor, urmând a fi sculptată în Maramureş, adusă şi amplasată în faţa Bisericii Ortodoxe din localitatea Rebra (în centrul comunei).
În toamnă (după ce se va fixa o dată anume), va fi oficiată slujba de sfinţire a troiţei (pe lemnul căreia vor fi gravate numele eroilor), de către înalte feţe bisericeşti: PS Vasile Someşanul – episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, protopopul Ţării Năsăudului, Ioan Dâmbu, alăturându-li-se preoţi din zonă, călugări şi călugăriţe, stareţi şi stareţe de la mănăstiri.
Citiţi şi:
- Sfinţirea troiţei în memoria eroilor anticomunişti
- Martirii din Dealul Crucii
- Pe urmele luptătorilor anticomunişti din Delureni
- Deputatul Robert Sighiartău, Ziua deținuților politici anticomuniști din România: Să nu uităm istoria!
- Apel la neuitare. Ziua deținuților politici anticomuniști, marcată la Bistrița
Adaugă comentariu nou