Tronsoanele de drumuri judeţene Budacu de Sus-Şoimuş şi Viile Tecii-Budurleni, modernizate cu fonduri europene de 3,3 milioane euro

         Administratorul judeţului, Florin Moldovan, şi reprezentanţii companiilor care şi-ai adjudecat procedurile de achiziţie publică au parafat contractele de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizarea a două tronsoane de drumuri judeţene. Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Ioan Ţintean, ing. Gabriel Pop – şef Serviciu Drumuri Judeţene au participat la evenimentul găzduit de Palatul Administrativ.

         Primul contract vizează proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului „Modernizare DJ 173, Budacu de Sus-Șoimuș-Şieu”, pe o lungime de 6.6 km. Licitaţia a fost adjudecată de asocierea formată din SC Îndemânarea Prodcom- lider de asociere - SC Drumserv SRL-asociat (lucrările de construcții) și SC DP Proiect SRL-asociat (servicii de proiectare). Valoarea lucrărilor este de 10.123.190 lei (2.1 milioane euro), finanţarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Regional 2014/2020. Durata contractului este de 24 de luni (2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă, 20 de luni execuția lucrărilor), a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, punctând faptul că garanția lucrărilor este de 120 de luni, adică 10 ani. Lucrările vor viza șanțuri de beton, șanțuri de pământ, rigole carosabile, realizarea a 22 de podețe noi, drumurile laterale se vor amenaja pe o lungime de 25 m și se vor racorda cu drumul principal, se vor amenaja 52 de accese la proprietăți, lucrări de semnalizare rutieră, marcaje, iar pe o lungime de 1.7 km se va monta parapet de siguranță. 

Al doilea contract prevede proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului „Modernizare DJ 154 D, Viile Tecii- Budurleni”, pe o distanţă de 4 km. Asocierii dintre SC CML.RO SRL- lider de asociere (lucrările de construcție) și DP Proiect SRL- asociat (servicii de proiectare + asistență tehnică) i-a fost atribuit contractul, în urma licitaţiei. Valoarea contractului este de 5.6 milioane lei (1.2 milioane euro), sursa de finanțare fiind Programul Operațional Regional 2014-2020. Durata contractului este de 16 luni (2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă și 12 luni- execuția lucrărilor), iar perioada de garanție este de 10 ani. Printre lucrările care se vor realiza se numără șanțuri dalate din beton pe o lungime de 1.2 km, 9 podețe tubulare de 400 mm, 12 podețe tubulare de 800 mm, 11 podețe de 600 mm pentru drumurile laterale și accese la proprietăți, montarea unui parapet de siguranță flexibil, parapeți pe fundații adâncite de beton. 

          În context, vicepreşedintele CJ, Ioan Ţintean, a precizat că la nivelul judeţului suntem în etapa a III-a de dezvoltare a infrastructurii rutiere, şi nu se va mai putea vorbi de localităţi izolate.

          „Suntem în etapa a III-a în care, în judeţul Bistriţa-Năsăud nu se vor mai discuta chestiuni legate de izolarea unei localităţi sau de goluri umane unde nu există acces din punct de verere al transportului rutier. Aceste două localităţi, Budurleni şi Şoimuş, îşi vor putea valorifica resursele locale, iar circulaţia va fi fluidizată”, a menţionat Ţintean.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5