Turneul de promovare a handbalului năsăudean – o reuşită

Turneul judeţean de handbal pentru juniori fete şi băieţi, desfăşurat sâmbătă, 24 ianuarie, în sala de sport a Colegiului Economic Năsăud a fost o reuşită, având un impact pozitiv atât asupra sportivilor, cât şi a comunităţii locale şi a autorităţilor.

„A fost un turneu benefic care ne ajută să ne cunoaştem adevăratul potenţial pentru că, în funcţie de aceste pregătiri, vom ajunge acolo unde ne dorim, adică vrem ca Năsăudul să aibă o echipă de handbal în campionatul naţional de juniori”, ne-a declarat ec. Cornel Magdea, antrenorul secţiei de handbal al Clubului Sportiv „Cătanele Negre” Năsăud.

Handbaliştii - fete şi băieţi - ai clubului năsăudean au câştigat locul I primind felicitări atât din partea conducerii Asociaţiei Judeţene de Handbal (director prof. Silvian Vlad), cât şi a colegilor competitori.
Turneul a fost un început, dorindu-se ca pe viitor să se repete, cel mai devreme de Maiaul elevilor năsăudeni. Antrenorul Magdea mulţumeşte Primăriei, Colegiului Economic Năsăud, AJH-ului pentru sprijin, cât şi agenţilor economici care i-au fost alături.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5