„Ubi patria...”

Latinii ne-au transmis peste veacuri o faimoasă zicere: „Ubi bene, ibi patria” (precum se ştie: „Unde e bine, acolo e patria” .) Le-am explicat elevilor mei din cele două clase de filologie (17 ani) că această aserţiune s-a iscat din nişte conjuncturi specifice acum două milenii Imperiului roman, alcătuit din etnii diferite, imperiu ale cărui armate era format din luptători din te miri ce părţi ale Europei şi nordul Africii (căci Mediterana devenise un „lac” roman): din Spania, Asia Mică, Grecia etc. Dezrădăcinaţi şi aşezaţi prin diferite ţinuturi ale Imperiului, dacă le mergea bine, au considerat că acolo e patria lor şi, deveniţi veterani, au rămas locului.
Le-am propus acestor liceeni un microeseu argumentativ, inversând aserţiunea, adică: „Ubi patria, ibi bene”. Am menţionat că pot fi pro sau contra acestei afirmaţii, important fiind să se vină cu argumente credibile. Tinereii mei m-au luat în serios, având sinceritatea şi curajul opiniei, având încredere în atitudinea mea didactică. Sunt nenumărate lucrări interesante şi de o maturitate a argumentării surprinzătoare uneori. Transcriu un text mai...„filologic”, semnat de Andreea Marica:
„Cuvintele ascund în umbra lor nenumărate sensuri, de aceea, când te loveşti de o expresie, te dai un pas înapoi şi cugeţi...
În primul rând noţiunea de patrie se poate asocia cu aceea de familie. În familie ai parte de o căldură involuntară numită afecţiune şi o simţi ca o aripă protectoare. Încât, patria te ocroteşte de un mare duşman: singurătatea. O vorbă veche zice că „Un om fără patrie e ca privighetoarea fără cântec. Aşadar, putem trăi, fizic, material, şi în afara patriei, dar rămânând goi şi cu dorul de a atinge umărul celui de acasă.
În al doilea rând, binele este esenţial vieţii. Acesta este dificil de găsit în lucrurile trecătoare, dar se evidenţiază în trăirile sufleteşti. Obiectele valoroase aduc fericirea, desigur, dar cu adevărat bine este să ai un frate, o soră, prieteni asuora cărora să-ţi îndrepţi iubirea, deci, să trăieşti în colectiv.
Consider că expresia „Ubi patria, ubi bene” concentrează un adevăr incontestabil, deoarece traiul cu cei apropiaţi nu este doar o obişnuinţă, ci o necesitate.
În concluzie, patria are la origine binele prin oamenii şi obiceiurile lor şi este, totodată, un binefăcător pentru conştiinţa morală.”
Opinia acestei liceence, alăturarea între starea de familie şi cea de patrie îmi aminteşte de celebrul român Mircea Eliade. Stabilit la Chicago, nu i s-a permis nici măcar să viziteze România. Avea să afirme într-un interviu: „Soţia e patria mea”. Soţia fiind, desigur, româncă.