Contrarietate şi compasiune

Prin urmare, ”preşedintele jucător” (destul de târziu am înţeles ce se înţelege prin ”jucător”; adică cel care se face că este ceea ce nu este în stare să fie) a găsit soluţia de supravieţuire pentru necăjitul popor român. Mesajul recent este acesta: Dacă vreţi ”să trăiţi bine”, plecaţi din ţară, iar cei care sunteţi deja peste hotare, rămâneţi acolo, fiindcă aici n-am cum să vă asigur un trai decent.

Deopotrivă, această invitaţie eu o înţeleg că este şi o încercare penibilă şi disperată de a ascunde diminuarea şanselor de supravieţuire a celor care agonizează la Palatul Cotroceni, Palatul Victoria şi Casa poporului.

Latinescul ”Ubi bene, ibi patria” şi-a găsit în gura preşedintelui o adaptare iresponsabilă, descalificantă: Munciţi acolo unde e mai bine. În limbajul său profesional-marinăresc, asta înseamnă, de fapt: Mă, medici şi profesori, mă, piţipoance, plecaţi dracului! Un fel de: Tineri, vă ordon treceţi graniţa!

Mă gândeam ce ar fi să plece şi el, prezidentul. Mi-l închipui spălând vase într-un restaurant din Germania, culegând căpşuni în Spania, alcătuind cofraje în şantierele din Italia, făcând pe baby-sitter în Irlanda. Mi-l închipui culegând banane într-o ţară musulmană, unde e drastic interzis consumul de alcool.. Ş.a.m.d.

Lipsa de respect pentru propria ta naţiune, cinismul de o perseverenţă maladivă, lipsa de discernământ politic şi managerial sunt suporţii acestei posturi de preşedinte second-hand.

Am preluat de la Titu Maiorescu o aserţiune care m-a însoţit toată viaţa: Nu mă poate jigni/umili decât cel pe care îl consider egalul meu sau superior mie. Ei bine, în raportul dintre mine – cetăţean al României - şi locatarul de la Cotroceni este exclusă jignirea sau umilirea. Urmăresc cu contrarietate şi compasiune degradarea instituţiei prezidenţiale.