Un MĂR... neastâmpărat

În freamătul culturii româneștri actuale, când zici „Măr” e ca și cum te-ai referi la Bistrița. Adică la „Mărul de aur”, inconfundabilul Festival al cântecului, jocului, literaturii și artelor plastice; manifestare care se datorează în bună măsură lui Alexandru Câțcovan, organizatorul lui și, deopotrivă, manager la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița-Năsăud.
Referitor la această instituție și activitățile ei de anvergură (adică, dincolo de arealul județului... Coșbuc- Rebreanu), stau dovadă nenumăratele texte publicate, aceasta nu numai din motive de propagandă culturală, ci și din grija pentru posteritate; urmașii trebuie să știe de faptele majore ale înaintașilor. De aici, apoi o seamă de acte editoriale: antologii-album, antologii de texte (unele de satiră și umor), cărți de poezie și proză ale unor mari nume din isoria culturală a acestui areal, dar și ale unor creatori de peste hotare și ale unor tineri condeieri.
Contaminat parcă de acest freamăt public - așadar, de la scenă, la dialog și tipar -, Al. Câțcovan se dorește și făuritor propriu de imagini epice și dialogale. Încât, la distanța de un an, dă tiparului două cărți, încadrabile la proză nonfictivă: „Vacanță la Pietrasanta” (2020) și „Românii de lângă români”, amândouă la Editura „Cronedit”, Iași.
Despre primul op, extrag doar o opinie a lui Valeriu Stancu, prefațatorul: „Acestui povestitor i se dezleagă limba cu ușurință /.../ și trăiește o adevărată bucurie a rostirii (de sine).”
Dorința de a comunica prin condei propriu și disponibilitățile de dialog (despre care crede că le are) sunt mai... strunite în cartea a doua, concepută ca un amplu reportaj-jurnal al traseelor sale prin ținuturi românești, pe care istoria le... ține dincolo de hotarele cârpite ale României contemporane. Prima reacție, când am văzut titlul volumului, a fost încredințarea că este vorba de frații noștri „de dincolo” (un „dincolo” al celor patru puncte cardinale), dar am simțit și un fel de gelozie admirativă pentru titlu; nu știu dacă un altul l-ar putea egala prin frumusețea semnificației.
„Românii de lângă români” e un memorial de călătorie, datorat unei situări într-o postură nu prea des întâlnită la cei ce-și alcătuiesc jurnale de călătorie. Al. Câțcovan străbate o geografie în care vrea mai mult decât „să afle”. Paginile dovedesc că el, mai întâi de toate, vrea, prin ce vede, aude, simte, să-și confirme îndreptățirea impresiilor datorate lecturii despre spațiile acestea, a filmelor, documentarelor, albumelor contemplate. Și, unde merge, unde se oprește, dorește să afle aspecte, nuanțe noi la ceea ce a dobândit acasă, prin documentare. El nu este turist, ci aspirant la postura de european civilizat. Pentru edificare asupra arealului străbătut, iată cum este aranjat materialul: „Partea I - Dunăre despărțitoare de frați: 1. Voivodina - un loc drag românilor de pretutindeni; 2. Uzdin - partea românească din Serbia”. „Partea a II-a - „Cântă cucul, bată-l vina,/ De răsună Bucovina”: Cernăuți, dragoste veche...; Ca în familie, o duminică bucovineană...; Înfrățiți prin cântec și dans, Mănăstirea Bănceni - Sfânt lăcaș de închinăciune al românilor din Ucraina”. ”Partea a III-a - „Români sudiști, dar nu secesioniști: Plovdiv - perenă Capitală Culturală; Sofia - „Ridendo castigat mores” sau despre Salonul de toamnă al caricaturii”.
Paginile par scrise pe măsură ce cititorul le parcurge și, adesea, încărcătura de informații oferite capătă câte un puseu surprinzător de oralitate. După ce oferă date despre istoria unei cetăți, despre însemnătatea unui edificiu secular și arhitectura lui inedită, brusc, apare un crâmpei dialogat, de genul: „Ceao, Sandule!” „Servus, Ionele!” Sau: „Doamne ajută, Părinte!” „Doamne ajută!”
După nenumărate pagini despre istoria, etnografia și prezentul locului, cititorul află: „Intrăm în casă. Ne așezăm la masă”. Sau: „În timp ce autocarul șerpuia...” Sau: „...am vizitat în pas alergător...” Sau: „În sfârșit, am ajuns la autocar, epuizați, frânți, terminați”. (N.B. Vă dați seama ce ipostaze... ale gâfâielii de călător.)
Lui Al. Câțcovan îi place istoria și îi place să se știe asta. Iată, referitor la Voivodina: Ni se comunică fel de fel. Vrea să știm când Novi Sad a fost cândva declarat „Oraș liber regal” și că în limba sârbă înseamnă „Plantații Noi”. Vrea să aflăm în ce localități de pe terioriul Voivodinei româna este limbă oficială; că există 40 de parohii istorice, cu 42 de preoți; că aici, în mass-media, se folosesc 7 limbi; că există 37 de unități de învățământ cu predare în limba română, inclusiv o școală pedagogică și o catedră de limba română. (N.B. Frumoase realități - nu-i așa? Dar, atenție, nu se referea la... Ungaria sau Ucraina, ci la Serbia).
„Românii de lângă noi” - superb titlu în anii aceștia, când hotarele statului nostru continuă să fie, pe alocuri, un fel de convenții geografice de genul „Hai să ne facem că...” Dar românul de rând (cum suntem noi, milioanele) trăieșe cu zisa lui Eminescu: „De la Nistru pân* la Tisa”; căci este o realitate recunoscută uneori chiar de vecinii „de lângă noi” (chiar dacă o fac cu jumătate de gură).
În finalul volumului, Al. Câțcovan devine patetic (și, cu siguranță, cititorul îi împărtășește mărturisirea):
„Ca om care a trăit, a rezistat, a supraviețuit într-o Românie distrusă de comunism, de dictatură, de tranziție, de mineriade, de ură și incompetență, de jaf și corupție, revăzându-mi notațiile despre călătoriile și trăirile mele, îmi pot spune, totuși, răstălmăcind oarecum înțelesul afirmației citate: „ubi patria, ibi bene!” Nu, nu e o răstălmăcire, ci o așezare pe spinarea adevărului a celor două repere existențiale, dorite așa de românul de azi, nu de... romanii de altădată.
Închei în aceeași manieră: Bine zis, „Malum aurum”! (Primești această poreclă, Alexandru Câțcovan?)