Un român neastâmpărat

Am folosit acest adjectiv în titlu dintr-un impuls de a-l răsfăța pe bravul român, formidabilul român, împătimitul român, cărturarul român, medicul român, Ion Botoș (n. 1961) * liderul Uniunii Regionale a românilor din Transcarpatia „Dacia” (deci, Ucraina) *redactor-șef al publicației „Apșa” (prima publicație în limba română la nord de Tisa) * membru al Senatului Uniunii Interregionale ”Comunitatea Românească din Ucraina” * deputat în Consiliul regional din Transcarpatia * vicepreședinte al Asociației „Prietenii Muzeului Maramureșului” Sighetu Marmației * membru al colegiului de redacție „Familia Română” din Baia Mare * colaborator al Societății Române de Radiodifuziune * inițiator al Ansamblului folcloric „Apșa” * inițiator al Muzeului etnografic la Apșa de Jos (singurul de acest fel din toată Ucraina) * participant (conferențiind cu studii, eseuri) la numeroase simpozioane internaționale * coordonator al unor concursuri literare (îndeosebi, „Mihai Eminescu”) și cultural-educative transfrontaliere* editor al unor anuare cultural-informative * distribuitor în biblioteci, școli al unui impresionant număr de cărți românești * organizator al nenumărate excursii de cunoaștere a României * sprijinitor al apariției unor cărți de autori aparținând unor colectivități românești din Ucraina (E edificatoare înșiruirea pentru a susține titlul textului meu?) Nu e de ajuns, căci este și autor al volumelor:
- „Dacia la un an” - în colaborare (2002);
- „Românii din dreapta Tisei în istoria României”- în colaborare (2003);
- „Românii din Transcarpatia” ( ed. I, 2003, ed. II, 2005);
- „La nord de Tisa în „România Mică” (2006).
Dar, mai presus de toate, soț, tată, bunic al unei familii admirabile, pe care am avut onoarea să o cunosc acolo, în ”România Mică”.
Adineauri am repetat intenționat cuvântul „român”, cum, nu întâmplător, Ion Botoș însuși îl folosește. Căci acest (deja) legendar român își trăiește sorgintea profund, într-o lume nu tocmai zâmbăreață dincolo de hotarele aproximative, circumstanțiale, ale pământului românesc. Dar toți de acolo sunt la fel. Îmi face plăcere să reiau ceea ce notam cu câtva timp în urmă într-o carte de-a mea. Întrebând-o pe o doamnă de limba și literatură română, de la o școală de lângă Apșa, până unde ține Maramureșul, mi-a răspuns copleșitor. „Până unde se vorbește românește”.
Neobositul Ion Botoș are prieteni în Sighetu Marmației, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Zalău, Alba Iulia, Blaj, Beclean, București (ca să mă refer doar la cei din România), dar nu pot să tac asupra receptivității autorităților românești de la noi: reciprocitatea relațiilor e în dezechilibru, unii dintre noi aflându-ne pe talerul de sus al cumpenei – adică doar la nivelul promisiunilor surâzătoare…