Aurel Ghiba: Dacă Dumnezeu nu e, nimic nu e

Am lecturat cu deosebită atenție articolul preotului Vasile Remi, publicat în “Răsunetul” compunere care poartă titlul “Cea mai mare tragedie nu este demonizarea, ci respingerea lui Hristos”, scriere cu o

importantă valoare educativă. Găsim și în unele opere literare de valoare universală, aspecte referitoare la problema amintită mai sus, care pot contribui, într-o anumită abordare, la ceea ce se cheamă demonizare. Cine a citit celebra opera literară a lui Goethe “FAUST”, în titlul “Prolog în cer” autorul redă întâlnirea lui Dumnezeu cu Mefistofel, în care acest diavol îi cere ajutorul pentru orientarea doctorului Faust pe drumul cel bun, așa cum îl vedea el, având în vedere rătăcirile psihice ale acestuia. Mefistofel nu se afla la prima întâlnire cu Dumnezeu, care îi spune:

Astăzi tu n-ai altceva a-mi spune?

Mereu vii numai să cârtești anume?

Nu-ți este pe pământ nimic pe plac?

În cele din urmă Dumnezeu îi satisface dorința spunându-i:

Ei bine. După vrerea ta să fie!

Abate acest duh de la drumul său de obârșie

Și du-l de vei putea, cum te pricepi;

Pe drumul tău în jos, pe drumul ce-l cunoști,

Dar rușinat să stai, când îți va fi să recunoști,

Că omul bun, chiar adumbrit de patimi,

Își dă de drumul drept prea bine seama.

După această întâlnire Mefistofel, mulțumit de rezultatul obținut, își râde cinic în barbă:

Din când în când eu pe bătrânul bucuros îl văd

Și mă feresc s-o rup cu dânsul dușmănește.

E prea drăguț din partea unui mare domn

Cu dracul însuși să vorbească atât de omenește.

Din acel moment se va desfășura întreaga tragedie a lui Faust care, în cele din urmă sfârșește trădat de către “educatorul” său, Dumnezeu însă, având grijă să-i înalțe sufletul în împărăția cerurilor.

Nu este unica operă literară pe această temă. Se poate exemplifica și celebra operă epică “Paradisul regăsit” autor fiind marele poet englez John Milton (1608-1672) care a exercitat o puternică influență asupra romantismului european. În celebra sa operă literară, creație a literaturii universale, scoate în evidență figura mitologică a lui Lucifer, aruncat în fundul iadului pentru nesupunere de către Dumnezeu. Acest lugubru personaj al lui Milton este prezentat în postura când, pentru prima oară își plimbă ochii în adâncul iadului, viitorul său locaș, strigând:”Spaimă și groază, vă salut, și pe voi, adâncuri ale iadului. Primiți pe noul vostru oaspe. El vine la voi cu un suflet pe care nu-l va mai schimba nici locul, nici timpul. În acest suflet va sălășlui. El își va crea un cer în abisurile iadului. Aici, în sfârșit, suntem liberi!” De amintit și faptul că marele poet englez a compus capodopera “Paradisul pierdut”, care tratează căderea lui Adam. Nu știu, însă se pare  că azi are loc o cumplită cădere a omenirii, victimă și ea a păcatului originar.

Mă opresc aici, fără a mai exemplifica și alte lucrări literare pe acestătemă, pentru a nu genera nedumeriri asupra acestui subiect delicat, care privește accentuarea unui proces lent de demonizare în epoca modernă în care trăim, cu precădere în rândul tineretului și nu numai, fenomen care nu va duce la nimic bun în relațiile sociale.

Miliardarii de azi ai lumii moderne, au început în a-și construi buncăre uriașe, adevărate orășele ultramoderne în adâncurile pământului, fără a fi însă conștienți că acolo nu-i va aștepta nimeni altul decât Satan, care îi va primi cu brațele deschise, fiind personajul mitic cu care vor sălășlui. Dupăcum le este însă obiceiul, aceștia vor încerca să-l mituiască pentru a-i lăsa liber la dezmăț la care va fi și el poftit, stăpânindu-i pe lemurii lui, armata iadului, însă acest “administrator” unic al infernului dorind doar sufletele lor, acolo, unde le este locul.

AUREL GHIBA