Poarta “iadului” si parleazul “raiului”

Mai intai, actualul demers journalistic, o sa-l incepem cu o multumire. Absolut deloc malitioasa. Iar aceasta datorata, fie si relativei promtitudini cu care “edilitara” municipala a reusit sa puna in practica, astuparea celor doua “carii” buclucase, pendinte de tisnitoarea de la Kilometrul zero bistritean. Care fapta buna este la fel de laudabila precum a fost si asanare mocirlei “guano” din vecinatatea “Casei albe” ce gazduieste institutiile tutelare ale judetului.

Sigur ca am fi, si mai si de satisfacuti, daca semnalele trase de noi, n-ar reprezenta doar dangat de clopotel, ci s-ar dovedi preocupari perene. Pentru ca, bunaoara, pete albe, de croncanitoare negre, mai pateaza obrazul trotuarului, semn ca “lunetistii” cu clop verde, nu au pusti cu doua tevi, ci doar dintre cele de tir. In acelasi timp, din al doilea caz, am dedus ca roaba pe roti n-a fost achizitionata, ci s-a apelat la papornita. Deoarece, noi am dat azimuturile doar pentru doua borte, iar “stomatologii” s-au marginit doar la dansele, in vreme ce, daca mai foloseau “lopatica cu oglinjoara” ori doar ochiometrul, ar fi bagat de seama ca, fagurele aleii detine si alte capsule, la fel de goale in continut asfaltic, dar tot atat de suparatoare mersului, precum astupatele. Insa, asa cum am spus, dar si bazandu-ne pe zicala cu “ nemultumitului i se ia darul” – fuschea pe limba – tocmai din pricina ca, inceputul are si sfarsit, iar pedestrasul ori motorizatul, precum orice onest, nu poate nazui decat la finaluri fericite si reparator definitive.

Destul insa cu tamaierile pentru ca, vorba batraneasca: “Mai e mult pana departe”. Iar “hiba-n bai” tot a Centrului civic ramane si acum, fiind insa o alta, ce tine de o tema pe care o botezam: “ombilic ne taiat cum trebuie”. Si ca dovada ca, nici de aceasta data nu ne arde de suguiala ori ne buricam de pomana, ca si asa ne parleste domnul “Solei” de ne sfaraie calcaiele, atasam demersurilor si documente. Foto-datate, tocmai pentru ca nu cumva, de data aceasta problema sa se rezolve in doi timpi si trei miscari, iar noi sa fim facuti de mandra minune. Drept urmare, digitalul va expune, exact ce am inserat in titlu, respectiv: poarta “iadului” ca doar are tepe, mult mai ascutite decat promisele din Capitala patriei, dar si parleazul “raiului” mai pemisiv decat hopul vamilor cerului, pentru ca dispune de trepte ce nu necesita, macar banala mana curenta. Ca despre lacat ori vames-paznic, ce sa mai vorbim. Doar Petru si Mefistofel, nu-s trecuti in somaj.

Doar ca un supliment la problema, mai facem precizarea ca, intre cele 2 obiective, fiinta pana mai deunazi si un petecut de livada de gen Eden, care cuprindea circa 30 de pomi fructiferi ce mere fructificau. Si care, fie din pricina enigmei biologiei (pe care daca nu o cunoasteti, o sa v-o prezentam cu alt prilej), fie din pricina ca plantatorii au fost niste “nevrednici” de comunisti, fu rasa, in favoarea obtinerii de iarba grasa. Tocmai din cauza faptului ca, gazonul cere alta tehnologie de intretinere, a tunsului si udatului, mult prea dese.

Acum ce sa zicem. Inafara de cunoscuta si mult prea des invocata expresie: “Incurcate-s caile domnului”. A celui cu “d” nicidecum cu “D”. Ca doar suntem convinsi de utilizarea, nu doar de clamarea comenzii: “Fara blasfemie” ! Atata doar ca: pentru domnii mici, alias cetateni de rand, nici macar portita portii nu are cheie si clanta, in schimb bocotanii le detin pe “ambele-amandoua” plus butonul electric de rulare a marii intrari in Cetate, si pe la … spate. Pentru primii e arhi suficient parleazul, ca si asa la capitolul “cracacit” – si la poveri, si la nevoi, si la cine “mama poznii” sunteti voi (!), se constituie in niste “rabdurii” total incapabili sa-si aleaga calea. Ei reprezinta doar categoria ignorantilor care stiu numai atat: “Nu-i slobod a sta in spatele sefului si nici la coada calului”. Ca de nu te faci vazut, ori citesti, ori afli in direct, numarul de la potcoave.

Cica, la cei din Occident, nu se intreprinde nici un fel de restrictie a circulatiei pietonale, pana in momentul in care, drumurile si cararile nu sunt batatorite zdravan de catre posesorii masinii sindicatului de tip “per-pedes”. Abia dupa aceea se amenajaza ori reamenajaza. La noi, ce mai tura-vura, se decreteaza. Ca doar inca de la ‘916 ni se trage sintagma: “Pe-aici nu se trece!”. In consecinta, mai bine se rupe gardul, decat sa nu fie admirat leopardul sau, ma rog, intreaga sa haita. Ca atare, cetateni si cetatene: Inconjurati si admirati !! Si pe “P”, si pe “P”. Adica, presedinte & prefect, plus suitele. Ce mai conteaza, ca si asa, sunteti niste amarati cu pingelele scalciate. Ca vine ea si ruperea, e cu totul alta poveste. Iar “cestiunea” mersului pe jos si a piciorului frumos o stiti. Cat despre cucoane si cuconite, va rugam sa treceti de urgenta doar la fustite-pantalon sau mai bine doar la nadragi, ca altfel ati zbarct-o cu saritul ori incalecatul. A tepuselor si zaplazului de care am povestit. Ca doar nu va ganditi la ceea ce “cujeta” marii nostrii barbati de … stat.