Nu DACĂ - cawboi, ci CÂND - cancelare?

În douăzeci şi cinci de zile, consecutive, Marele licurici, a clipocit, evident cu o mină a unui fosfor palid, de nu mai puţin de douăzeci şi una de ori asupra crizei capitaliste mondiale. Şi nu atât din pricina globalizării, ci pentru că, iată, de la finanţele ajunse în degringoladă totală, fenomenul se generalizează la partea de producţie. Cum ar veni, de la contaminarea sângelui, întregul corp a făcut saltul în tremurici. Astfel că, mult mai repede decât s-a crezut, până şi tabla gălăţeană dă semnalul tinichelei, pe post de semnalizator al alarmei.

Şi pentru că treaba e groasă, sau, mă rog, gravidă, mai ceva decât în „plânge râsul de-astă vară” la capitolul multipleţi cu multiple tare congenitale, iată că au intrat în vrie, şi UE, şi ţările din zona euro, ba şi vărgaţii asiatici, chiar dacă, deocamdată, chitaii îşi permit să se zbenguie prin cosmos, iar niponii se mai extaziază, fie şi cu ochii mijiţi, în contemplarea florilor de cireş. Vine el tăvălugul peste tot, nici o grijă, de o asemenea manieră încât, până şi focile îi vor hali pe moş-martinii albi, iar pinguinii regali ai continentului îngheţat vor jindui torida răcoare din cornul african.

Însă, problema care se pune, nu este aceea DACĂ fenomenul va avea un sfârşit, aşa cum o graseiază mai dihai decât un papagal răpciugos, cel mai cel dintre cawboii americani. Pentru că, paradoxal, mortul e viu, şi trăieşte, din ce în ce mai intens şi, după ajungerea la apogeu, încet, încet, se va returna de la groapă. Ca atare, în conformitate cu dialectica, dar şi cu legile firii şi naturii, chestiunea devine doar una de timp. Aşa că adevărata întrebare care macină, inclusiv pe fraulein cancelar în fustă, mult mai cu picioarele pe pământ, este unică şi cu adevărat singură, respectiv, CÂND?

Sigur că acesta este aspectul preocupant. Din pricină că unele naţii s-au obişnuit, şi cu binele, şi cu datul cu tifla suratelor pârlite, şi cu dictonul „ne-aţi învăţat, daţi-ne”. Ca urmare, în mod firesc, vânzoleala e mai agitată tocmai în arealele în care stârpirea Joianei e asemuită cu datul cu piciorul în şiştar. De unde, tot soiul de reuniuni, întâlniri, programe şi planuri, chiar mai năstruşnice decât „cincinalul în patru ani şi jumătate”.

Taman pentru că dezvăţul de la consumism, fie şi ca filozofie economică a capitalului financiar-bancar, e aproape imposibil de digerat. Iar acest aspect pune în cauză, nu numai cataractele „ochiul dracului”, ci taman „talpa iadului”.

Nu-i de mirare astfel că, de pildă, sociologii şi savanţii majestăţii sale britanice pun tot mai insistent în dezbatere problemele legate de globalizarea socialistă, iar cel mai mare institut de studiere a teoriilor marxiste fiinţează pe tărâmurile iankeie. Iar dacă prin cele bătături lucrurile se prezintă astfel, chiar şi ai noştri hăulitori ai economiei de piaţă ce se autoreglează, până se dezintegrează, au început să pună batista pe ţambal. Tocmai din pricină că, iată, nici bugetul organizat pe baza liberei concurenţe „nu e capabil a fi în stare” să ia păr din palmă.

În atare condiţii e de observat că domnul tovarăş 2009, în pofida a tot ce clamează, şi mai cu seamă a ce vor graseia politicienii în campania legislativelor, va fi de recesiune. Iar următorii, de consolidare a ei. Iar în situaţia în care vor reuşi, fie şi parţial, planurile clocite, de expatriere a efectelor crizei, din ţările bogate, celor sărace, nu-i exclus ca, aniversarea celor opt decenii de la marele crah din trecutul veac, să fie chiar mai „fastuoasă” decât o jumătate de Apocalipsă. Şi am fost generoşi cu aprecierea, spre a nu fi acuzaţi ca răspânditori de panică. Ceea ce nu înseamnă să nu vă înmulţiţi găurile de la curea, deoarece, după iarna ce bate la uşă, volens-nolens, va urma o substanţială perioadă de hibernare. Care răgaz de trăire din osânză se va curma, când? Pentru că asta-i hamletiana!!