DOAR, STÂNGA-MPREJUR !

Acum, ce-i drept comanda poate fi şi: la dreapta-mprejur! Pentru că ai noştri guvernanţi, ca brazii, aşa se revendică. Din spectrul politic, cea. Iar în momentul de faţă, iată, pentru că mai toată floarea cea vestită a întregului capitalism supra ponderal dezvoltat a luat-o hăis, am zis şi noi că, nu se face ca, să se pună contra curentului. Altfel se duce pe plută întreaga şandrama statală. Şi n-ar fi indicat, tocmai din pricina aspectului conform căruia, la vremuri de criză, acest „nenorocit de incapabil” e băgat absolut, dar absolut peste tot, la înaintare. Cum ar veni, conform înţelepciunii populare, rău cu rău, dar şi mai rău fără de dânsul.

Deoarece se dovedeşte din nou că, atunci şi numai atunci când, ceea ce „nu este capabil a fi în stare” să rezolve „liberul arbitru” alias piaţa libertină, e chemat să de urgenţă să dreagă, mai dihai decât busuiocul, hulitul şi hăulitul „frânar al prosperităţii sociale”.

Aşa se face că, la momentul în care redactăm acest comentariu, miniştrii şi sindicaliştii stau la sfat. Tocmai spre a găsi, soluţia eradicării disoluţiei, în cazul în care, salariile bugetarilor ar ajunge, in corpore, la saltul - pentru secunzii normal, iar pentru primii mortal - de cinzeci de puncte procentuale în plus, faţă de nivelele actuale. Adică un dialog, evident al surzilor, între vai şi of, în cadrul căruia, de musai, ca de voie bună, o să se ajungă la un compromis al compromişilor.

Dacă nu din prima rundă, atunci la altele următoare şi viitoare, până când … vor îngheţa pomenile, concomitent cu intrarea în boala inaniţiei a preţurilor. Ce se va întâmpla cam pe la … calendele greceşti.

În consecinţă, întrebarea care se pune e următoarea: Oare nu ar fi mai înţelept, dar şi mult mai operativ ca, fie şi printr-o ordonanţă de urgenţă, să se facă ordine în sistem? Tocmai pentru că e vorba de fonduri publice. Adică cele pe care le aspiră a producţie, dar e şi chemat să le administrează domnul-tovarăş stat. Iar dacă se ia de la toţi, pentru a se da doar la unii, ce se constituie în corpul bugetarilor, din care pricină se consideră incorect ca, repartizarea să nu ţină seama de principiul conform căruia, pilonii principali ai ierarhizărilor, au fost, sunt şi vor rămâne:

CANTITATEA, CALITATEA şi IMPORTANŢA SOCIALĂ A MUNCII? Doar pentru că l-au aplicat şi socialiştii? Doar pentru că în locul plus valorii, ca noţiune, se uzitează profitul?

Până când nu va exista o legislaţie limpede care să reglementeze preţul corect al forţei de muncă, deci salariile, şi în opinia noastră, cu predilecţie ale bugetarilor, care remuneraţii să fie transparente şi nicidecum confidenţiale, iar adausurile, sporurile şi alte găselniţe la mica înţelegere ori ciupeală vor continua să sfideze răsplata efortului fizic şi intelectual depuse, nu va fi pace sub măslini. Iar că este tocmai aşa cum spunem, iată la ce s-a ajuns. La vrajba dintre dascăli şi restul lumii cu simbrii de la stat. Şi în condiţiile în care tărăşenia va continua, sub semnul lui „cine a fost mai întâi, oul sau găina” e limpede că lucrurile pot foarte lesne să scape de sub control.

Iar când mai auzi şi nişte imbecili cu ifose de formatori de opinie precum că, doar privatizarea totală a învăţământului ar rezolva problema, chiar că îţi vine să citeşti în cheie preceptul biblic privitor la săracii cu duhul.

Ca atare, înaintea ruperii rândurilor, dar mai cu seamă a bulversării rânduielilor, şi de morală, şi de echitate, comanda la ceea ce am exprimat în titlul. Că de nu, se împuţeşte brânza de tot, taman când, nici lumea-lume n-o duce deloc bine. Şi când politicul, ca expresie concentrată a economicului, face dovada, o dată în plus că, nu acceptă, fie şi în scop electoral, şmecheria ori prostituarea şi, cu atât mai puţin, prostia, fie ea chiar … patentată pe dreapta.