Ultimul post vacant de medic la Ambulanţă a fost ocupat
Ultimul post vacant pentru medici la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a fost ocupat, prin concurs, luna aceasta, a anunţat doctor Annabella Muzsi, managerul instituţiei, în cadrul Colegiului Prefectural
„Medicul îşi va începe activitatea cu data de 1 august. Este îmbucurător pentru noi pentru că, după cum ştiţi, de mai mulţi ani ne confruntăm cu o lipsă cronică de personal medical superior, iar în momentul în care posturile aflate la dispoziţie nu au putut fi ocupate, aceasta se resimţea şi mai tare. Medicul nou angajat îşi va desfăşura activitatea în Compartimentul de consultaţii de urgenţă şi transport sanitar neasistat, unde mai avem şi alţi medici. Astfel, putem să asigurăm 24 din 24 ore aceste servicii, iar la prima publicare a procedurilor de participare la cursurile în vederea obţinerii atestatului în urgenţe medico-chirurgicale se va prezenta şi acest medic, urmând ca după finalizarea acestor cursuri şi obţinerea atestatului să treacă în Compartimentul de urgenţă, îmbunătăţindu-se astfel schema de personal”, a explicat Annabella Muzsi.
Citiţi şi:
- Criză de medici de urgenţă la Serviciul de Ambulanţă Judeţean BN
- Dr. Muzsi Annabella (manager SAJ BN): Ne gândim la deschiderea unor centre în rural, pentru reducerea timpului de intervenţie
- Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează concurs pentru 10 (zece) posturi vacante de șofer autosanitară II!
- Prefectul Ioan Ţintean a avut o discuţie cu secretarul de stat Raed Arafat: Dr. Vituşinschi va rămâne pe linia de gardă SAJ, până la data ocupării, prin concurs, a postului liber
- Aproape 40.000 cazuri deservite de echipajele Ambulanţei bistriţene, în 2016. Parcul auto îmbătrâneşte, personalul este extenuat
Adaugă comentariu nou