Un bărbat de 51 de ani, din Şintereag, reţinut pentru infracţiuni informatice
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Bistrița-Năsăud au efectuat patru percheziții, într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune. În urma acțiunilor, un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
"Acțiunile au fost desfășurate ieri, 17 august, pentru documentarea activităților infracționale într-un dosar penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, perturbarea funcționării sistemelor informatice și înșelăciune. În urma perchezițiilor efectuate în Bistrița, de la sediile a două societați comerciale și două imobile, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, 2 unități centrale, 4 laptopuri, 3 telefoane mobile, 9 cartele SIM, 3 routere wireless, precum și sume de bani (15.500 de lei și 3.100 de euro). Din cercetări a reieșit că, în toamna anului 2019, un bărbat, de 30 de ani, din Bistrița, administrator al unei societăți comerciale care desfășura activități în domeniul asigurărilor, ar fi încheiat un contract de preluare a portofoliului de clienți cu reprezentatul altei societăți de asigurări, contra unei sume de bani. Ulterior, începând cu decembrie 2019, reprezentantul societății vânzătoare, un bărbat, de 51 de ani, din Șintereag, ar fi accesat fără știrea administratorului și ar fi transferat neautorizat, pe suporturi magnetice, baza de date informatice reprezentând portofoliul de clienți și ar fi continuat să desfășoare activități de brokeraj", se arată în comunicatul remis redacţiei.
Zece persoane au fost conduse la audieri, iar față de bărbatul de 51 de ani, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate din Bistrița-Năsăud și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- Indemnizaţii de creştere a copilului obţinute fraudulos! Şase femei și un bărbat, cercetaţi pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals!
- Năsăudean înșelat de gălățeni! A dat avans 20.000 lei pentru o casă modulară, tip container, pe care nu a mai primit-o
- Dosare penale pentru două firme şi două femei din Bistriţa şi Maieru, pentru acte nereale de obţinere a indemnizaţiei de creştere a copilului
- Bistrița: Opt percheziții domiciliare, efectuate de polițiști și procurori. Liderul grupării infracționale, arestat
- Bărbat arestat preventiv pentru trafic de droguri la Bistriţa
Adaugă comentariu nou