Dosare penale pentru două firme şi două femei din Bistriţa şi Maieru, pentru acte nereale de obţinere a indemnizaţiei de creştere a copilului
Marţi, în urma controalelor și verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat noi cazuri de evaziune fiscală, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații. Vizate sunt 2 societăți comerciale și 2 femei din Maieru și Bistrița care ar fi beneficiat de indemnizații de creștere a copilul, anunţă Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
„În urma primelor investigații efectuate a reieșit că, în perioada mai-decembrie 2019, cele două societăți comercială ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, constând în acordarea drepturilor salariale unor angajate și ar fi eliberat în acest sens adeverințe cu date nereale cu privire la veniturile obținute de cele două femei. Ulterior, persoanele în cauză ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului pentru care au depus adeverințele care conțineau date nereale cu privire veniturile obținute”, menţionează sursa citată.
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Citiţi şi:
- Indemnizaţii de creştere a copilului obţinute fraudulos! Şase femei și un bărbat, cercetaţi pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals!
- O tânără mamă din Năsăud, cercetată pentru datele declarate în vederea obţinerii indemnizaţiei de creştere a copilului
- Un tătic de 22 de ani, din Bistriţa, ar fi obţinut un cuantum mai mare al indemnizaţiei de crestere a copilului!
- Polițiștii cercetează două mămici din Bistriţa care au obținut indemnizații de creștere a copilului de 8000 lei/lună!
- Indemnizaţii de creştere a copilului! Trei dosare penale pentru evaziune fiscală, înşelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată
Adaugă comentariu nou