Un bărbat de 67 de ani a căzut pe scara unui bloc din Bistrița
Actuașizare: La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus aseară un bărbat în vârstă de 66 de ani, căzut pe scări într-un bloc de locuințe din municipiul Bistrița, în stare critică, intubat.
După investigațiile clinice și paraclinice efectuate la UPU-SMURD, medicii au stabilit că pacientul prezintă multiple traumatisme și fracturi, la nivel cranian și toracic, fiind supus unei intervenții neurochirurgicale în cursul nopții. A rămas internat la Secția ATI, starea sa de sănătate fiind critică, a precizat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al SCJU Bistrița.
***
În seara de 6 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a căzut pe scările unui bloc din municipiul Bistrița. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, din Bistrița, a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce ar fi coborât scările interioare ale unui bloc de locuințe, între etajele al doilea și primul, bărbatul ar fi căzut, accidentându-se.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, a informat IPJ BN.
Citiţi şi:
- Două persoane în vârstă au căzut pe scara rulantă din pasajul Decebal
- Un bărbat de 36 ani a căzut de la înălțime, la Breaza! S-a urcat pe o scară pentru reparații în gospodărie
- Bărbatul de 50 de ani, care s-a aruncat de la etajul IV şi a provocat explozia, a decedat, la spital!
- Mâine, bistriţenii se roagă pentru Dani Borgovan, în faţa Spitalului Judeţean. Tânărul este în comă după ce a căzut de pe scări!
- Persoană accidentată grav de un autoturism, la Budacu de Jos
























Adaugă comentariu nou