Un bărbat fără permis din Maieru, depistat în timp ce conducea un autoturism
În seara de 4 august a.c., în jurul orei 23.00, în cadrul activităților de monitorizarea a traficului rutier, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au depistat și oprit, în trafic, un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin Sângeorz-Băi.
Potrivit IPJ BN, în urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul auto ca fiind în vârstă de 47 de ani, din Maieru. Acesta le-a declarat polițiștilor faptul că deține permis de conducere, dar nu are asupra sa documentele însă, în urma verificărilor, a reieșit faptul că acesta nu figurează ca fiind posesor al unui permis de conducere emis de autoritățile din România.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări de către Poliția orașului Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citiţi şi:
- Accident rutier la Sângeorz-Băi, cu trei mașini implicate! Un șofer din Rodna avea permisul suspendat
- La volan, prin Feldru şi Maieru, fără permis
- Şofer din Sângeor-Băi, depistat băut la volan. Un tânăr din Maieru, în trafic cu permisul anulat
- Poliţiştii au reţinut 16 permise de conducere, într-o singură zi! Dosare penale pentru un tânăr din Leşu şi altul din Lunca Ilvei
- Sângeorz-Băi: Șofer cu permisul reținut, depistat în flagrant delict de către polițiști
Adaugă comentariu nou