Un OM a trecut, prea devreme, la cele veşnice

ANTON VLAD este, sau, Doamne cât este de greu să accepţi evidenţa, a fost unul dintre bârgăuanii de elită şi aşa va rămâne peste vreme în memoria prundenilor şi a tuturor bârgăuanilor pentru că niciodată valoarea reală nu se ofileşte.

În tot ceea ce a făcut inginerul silvic Anton Vlad a fost un exemplu, a fost prestaţie de calitate şi ca om frate cu pădurea şi ca om al frumosului şi ca om al manifestărilor frumoase şi ca vânător, dar şi ca rugător către Bunul Dumnezeu, ori împătimit al administraţiei faţă de tradiţii şi minunatele noastre obiceiuri.

Toni a fost fiu, tată, dar mai ales soţ model, părăsindu-şi mult prea devreme o familie exemplară. A fost şi frate şi unchi şi verişor, dar mai ales a fost (Doamne cât îmi este de greu să folosesc acest timp trecut), a fost, subliniez, un prieten desăvârşit şi un OM de ales şi frumos caracter.

A părăsit mult prea devreme, la doar 56 de ani, această viaţă şi această lume pe care a slujit-o cu destoinicie până la înaltul rang de SECRETAR DE STAT, răsplată mai ales pentru potenţialul său intelectual şi pentru priceperea sa profesională.

Toni a fost şi a ştiut să fie excelent prieten cu foarte mulţi bârgăuani şi fiecare dintre ei ca şi alţii mulţi, îl vor păstra în memorie ca pe un OM deosebit, distins, întreprinzător şi care a ştiut să-şi asume responsabilităţile şi acţiunile proprii.

Un om de aleasă ţinută intelectuală, de deosebită fineţe ne-a părăsit mult prea în pripă.

Acum, în clipa dureroasă, tristă a despărţirii, avem toţi cei ce l-am cunoscut pe Toni, sentimentul sincer că am pierdut nu doar un prieten adevărat, dar şi un OM de aleasă probitate morală.

Dormi în pace prietene admirabil şi adevărat, iar frumoasei tale familii îi spun sincere condoleanţe şi îi dorim toţi să fie tare şi am şi avem convingerea că ai tăi cei dragi nu te vor uita niciodată şi-ţi vor uda mormântul cu lacrimile durerii uriaşe şi acum şi mereu fără a uita momentul brutalei şi neaşteptatei despărţiri.

Dumnezeu să-ţi dăruiască, dragă prietene, o binemeritată odihnă veşnică.

Te asigurăm că nici noi, bârgăuanii, nu te vom uita şi vei rămâne în memoria noastră ca un exemplu şi prin excelenţă vei fi mereu un FIU DRAG al Văii Bârgăului.

Adrian L. Mănarcă,

Cetăţean de Onoare al comunei Prundu Bârgăului şi al comunei Josenii Bârgăului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5