Un prieten adevărat a plecat dintre noi – GRIGORE PLATON

A fost unul dintre cei mai îndrăgiţi colaboratori ai ziarului „Răsunetul”. Îl puteam vedea mai tot timpul pe terenurile de fotbal, în Sala Sporturilor ca şi crainic etc. A fost iubit de toţi sportivii, indiferent de vârstă. Pentru nea GRIGORE PLATON, că despre el este vorba, nu era un impediment ploaia, ninsoarea sau chiar căldurile insuportabile, mai tot timpul cu un caiet şi un pix în mână făcându-şi datoria.

Venea des cu materiale sportive pentru publicare iar, într-o plăsuţă, câteva mere, prune sau nuci pentru noi. Era un om bun, cu suflet mare. În materie de fotbal avea cunoştinţe cum puţini mai au. Avea informaţii despre toţi fotbaliştii care activau în judeţul nostru, începând cu Liga întâi, terminând cu Liga a V-a sau chiar şi din alte judeţe.

Vorbim la trecut despre GRIGORE PLATON, care a plecat mult prea repede dintre noi, după o grea suferinţă, duminică, 12 octombrie, la vârsta de 69 de ani. A plecat într-o zi mult plăcută lui, duminică, când era o zi sfântă pentru el, pregătindu-se pentru partidele de fotbal. A lăsat în urma sa un gol imens, dar a mai lăsat foarte multe articole sportive publicate în cotidianul nostru. A lăsat şi un moştenitor care, la rândul său, este cronicar sportiv la cotidianul „Mesagerul”.

În acest moment deosebit de greu şi dureros pentru toţi cei care l-au cunoscut şi l-au avut aproape pe nea GRIGORE transmitem condoleanţele noastre familiei şi celor apropiaţi.

Dumnezeu să-i dea binemeritată odihnă în împărăţia sa veşnică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5