O carte despre pomicultură semnată de un specialist în domeniu – dr. ing. Ioan Vasile Platon
Reputatul specialist în ale pomiculturii, dr. ing. Ioan Vasile Platon, pune la dispoziţia fermierilor, a celor care cultivă pomi fructiferi, o carte deosebit de utilă intitulată „Noţiuni de pomicultură pentru cei interesaţi”. Cu o experienţă de mai bine de 40 de ani în domeniu, cu peste 100 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate, cu participări la simpozioane şi conferinţe în ţări precum: Israel, SUA, Canada, Elveţia, Italia, Turcia, Polonia, Ungaria, Africa de Sus, inginerul Platon vorbeşte în lucrarea publicată recent, cu multă experienţă şi profesionalism, despre pomicultură în general. „Cartea tratează subiecte de actualitate din pomicultura practică, constituind un ghid modest pentru pomicultori, atât pentru cei începători, cât şi pentru alţii cu experienţă în acest domeniu important al agriculturii. De asemenea, lucrarea cuprinde noţiuni şi sfaturi practice privind plantatul pomilor, fertilizarea lor, scheme de combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor din plantaţii, principii ce trebuie respectate la efectuarea operaţiunilor de tăieri în coroana pomilor, forme de coroană utilizate, soiuri de pomi, descrierea principalelor boli şi dăunători specifici acestor specii”.
Din cuprinsul cărţii, cei interesaţi pot afla ce soiuri de măr, prun şi cireş au fost create şi omologate în cadrul SC DP Bistriţa, acolo unde inginerul Platon a fost director în perioada 1994-2019, în prezent fiind preşedinte al Societăţii Române a Horticultorilor, Filiala Bistriţa-Năsăud.
„Am elaborat această lucrare, spune inginerul Platon, cu speranţa că ea va constitui un real ajutor pentru cei ce iubesc şu practică pomicultura în vederea obţinerii unor cantităţi de fructe sănătoase care să satisfacă necesităţile consumatorilor”.
Citiţi şi:
- În pomicultură e sezonul lucrărilor de tăieri şi tratamente fitosanitare. Unde sunt tăietorii de altădată?
- Biblioteca Județeană „George Coșbuc”: Lansarea de carte Ioan Platon
- ŞCOALA BISTRIŢEANĂ DE POMICULTURĂ SUBZISTĂ ŞI REZISTĂ, DAR OARE PÂNĂ CÂND ?
- Dr. ing. Nicolae Minoiu la ceas aniversar
- La Bistriţa, problemele sunt gârlă
Comentarii
Felicitari d-lui dr. ing. Platon! Din articol nu am inteles cum putem (evident , cei interesati) sa intram in posesia cartii. Informatia ar fi binevenita!
numar de telefon pentru contact procurare carte 0722896901
Buna seara,
Ma intereseaza sa cumpar cartea
Noţiuni de pomicultură pentru cei interesaţi-Ioan Platon
Sunt din Galati.
Astept raspuns si va multumesc mult.
0730290833
Viorel Bute
Bună ziua,
Doresc sa achiziționez aceasta carte.
Va rog spuneți-mi prețul, și modul de întrare în posesie.
Mulțumesc. V. Neamțu /0745366302
Buna ziua.Doresc sa achizitionez aceasta carte.Multumesc pentru informatiile privind achizitia.Tel. 0721940595
Buna seara
urmarind emisiunea ce vor plantele si taierile de pomi fructiferi unde este prezent si dl dir. dr ing Platon, a fost prezentata cartea dvs. V-as ruga sa-mi dati si mie un nr de tel dela cineva care se ocupa cu distributia cartii pantru Arad multumesc
Buna ziua. Cum se poate achizitiona cartea?
Bună ziua doresc sa achiziționez aceasta carte în Timișoara Petrică 0767839182 multumesc
Buna ziua,
A reusit cineva sa intre in posesia cartii? As fi si eu interesata
Va multumesc
Bună dimineața,
Cum pot achiziționa cartea " Notiuni de pomicultura pentru cei interesati " si cat costa.
buna ziua dle dr.ing PLATON
eu sunt cel ce v-a dat tel si sunt in relatii bune cu dl ing Octavian Triscasu care v-a mai gazduit cand ati fost in armata la Lipova Arad
Doresc si eu o carte pe numele
faur victor/ arad / str. cpt ioan fatu/ nr 127/ jud arad tel 075 2233 731 Multumesc
Buna, as dori sa achizitionez aceasta carte, tel. 0745357666
Va rog un nr.de telefon din Bacau,de unde pot cumpara cartea d-lui ing.Platon.Multumesc.
Bună ziua, unde se poate găsi cartea, Noțiuni de pomicultura a Ing.Platon?
Mulțumesc
la solicitarea de mai sus cu numele faur victor colaborator cu bistriteanul ing triscasiu octavian va rog sa ne scrieti o dedicatie comuna amandoura pe cartea ce mi-o veti trimite
multumesc
la solicitarea de mai sus cu numele faur victor colaborator cu bistriteanul ing triscasiu octavian va rog sa ne scrieti o dedicatie comuna amandoura pe cartea ce mi-o veti trimite
multumesc
buna ziua
eu sunt faur victor cel ce v-a scris mai sus ,si v-am rugat sa-mi dati un autograf pe carte pentru mine si pentru bistriteanul dvs din arad pe care l-ati intalnit in Lipova -Arad cand ati facut armata- Triscasu Octavian absolvent de cluj
Acum vin cu o suplimentare de carte vreau 2 buc si pt o dna ing cu fiul la fac de agronomie tel meu este 075 2233 731 iar adresa este mai sus in comanda ce am facut-o acum 2 zile deci pe adresa faur victor /str. cpt. ioan fatu/ nr 127/ arad/jud arad voi primi 2 carti. Ce a fost scris mai sus nu se cumuleaza cu ce scriu acum Multumesc si sa va mai vedem la TV intr-un film. Azi 25 feb 2021
Urmaresc cu interes clipurile dumneavoastră deoarece îmi doresc să pot întreține mica mea livadă cât mai corect,de aceea aș dori să achiziționez cartea, vă mulțumesc anticipat
Vreau să achiziționez o carte ...de unde se poate ?
Vă dăm telefonul autorului, cu acordul lui: 0722896901- Mircea Platon, de luni-vineri, după ora 17.
Bună dimineața doresc sa acizironez cartea cum procedez ? Multumesc frumos ..
NR. mai sus in comentarii e telefonul autorului.
Adaugă comentariu nou