ŞCOALA BISTRIŢEANĂ DE POMICULTURĂ SUBZISTĂ ŞI REZISTĂ, DAR OARE PÂNĂ CÂND ?

Din totdeauna cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi a constituit şi constituie pentru locuitorii meleagurilor Bistriţei şi Năsăudului una dintre ocupaţiile tradiţionale cu care s-au făcut cunoscuţi şi remarcaţi în spaţiul carpato-dunăreano-pontic. Au primat nu numai considerentele economice, dar şi cele de ordin educativ, de respect faţă de natură şi mediul ambietal. Nouă celor de aici ne-a fost sădită, cultivată şi stimulată încă din fragedă pruncie în familie şi şcoală dragostea faţă de această importantă activitate economică, în unele perioade s-au emis chiar reglementări obligatorii în acest sens. O contribuţie de seamă au avut instituţiile de învăţământ de profil, începând cu fosta Şcoală de agricultură, înfiinţată la Bistriţa la 15 aprilie 1870, a cărei activitate a fost continuată de Şcoala Medie Tehnică Horticolă, de şcolile profesionale pomicole Bistriţa, Dumitra şi Lechinţa, iar actualmente de Grupurile Şcolare Agricole Bistriţa şi Beclean, care au pregătit şi pregătesc cadrele necesare.

Rolul decisiv l-a avut înfiinţarea la 01 ianuarie 1950, a unităţii de cercetare etalon a judeţului şi a ţării - Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa -, având ca director pe parcursul a trei decenii pe un împământenit al profesiei în persoana Dr. docent Ioan Modoran (15.09.1915 – 17.09.2004), căruia aveau să i se alăture Dr. ing. Nicolae Minoiu şi Dr. docent Andrei Gherghi, toţi membri ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ” Gheorghe Ionescu-Siseşti “ împreună cu care a reuşit să formeze o pleiadă de specialişti redutabili şi remarcabili prin a căror pricepere, eforturi şi dăruire au făcut din S.C.D.P. un etalon al pomiculturii moderne, o adevărată şcoală cunoscută sub denumirea de ” Şcoala Bistriţeană de Pomicultură “. Aceasta a asigurat informaţia tehnică a momentului fără de care nu este posibilă dezvoltarea şi progresul nici în acest domeniu, consultanţă de specialitate, material săditor de calitate şi nu în ultimul rând asistenţă tehnică şi sprijin efectiv în materializarea proiectelor.

Nu întâmplător în urmă cu câţiva ani livezile şi pepinerele pomicole ajunsese să aibă o pondere de 2 % din suprafaţa agricolă a judeţului, cele mai mari suprafeţe în zona Bistriţa ( municipiul de reşedinţă cu localităţile componente – 1770 ha, comunele : Josenii Bârgăului – 498 ha, Cetate – 457 ha, Dumitra – 430 ha, Livezile, Budacu de Jos, Şieu-Măgheruş) ; Şieu – 699 ha, Lechinţa –556 ha, Teaca - 568 ha, Braniştea - 600 ha şi Petru Rareş – 458 ha.

Activitatea desfăşurată de cercetătorii de aici în domeniul ameliorării genetice au făcut posibilă omologarea şi introducerea în cultură a noi soiuri de pomi fructiferi mai productive, cu fructe de foarte bună calitate şi cu o rezistenţă sporită la boli şi dăunători. Printre acestea s-au numărat:10 soiuri de măr: Auriu de Bistriţa, Aura, Starkprim, Ionaprim, Bistriţean, Salva, Goldprim, Alex, Doina, Dany ; soiul de păr Aromata de Bistriţa, 11 soiuri de prun : Iulia, Delia, Ivan, Jubileu 50, Doina, Dany, Geta, Matilda, Zamfira, Elena, Romaner, 10 soiuri de cireş: Timpurii de Bistriţa, Uriaşe de Bistriţa, Roşii de Bistriţa, Negre de Bistriţa, Jubileu 30, Rubin, Iva, Someşan, Roze, Ana şi soiul autofertil de vişin Ilva. În unele cazuri cum a fost cel al regretatului cercetător ameliorator Ioan Ivan pasiunea pentru crearea de soiuri noi cărea i-a dedicat întreaga sa viaţă a devenit de-a-dreptul acaparatoare şi atotstăpânitoare. Acest lucru reieşea mai pregnant în evidenţă în zilele libere, mai ales în cele de 01 şi 02 mai, când noi concitadinii săi serbam, iar dumnealui efectua încrucişări, polenizări şi alte asemenea activităţi din dorinţa de a folosi la maximum perioada propice a înfloritului. Lucra cu acelaşi neastâmpăr, indiferent de anotimp. Într-o iarnă a ieşit pentru observaţii în livadă fără să ţină seama că temperatura era cu mult sub minus 20 grade C. A fost găsit căzut lângă un pom de colega sa, inginera Teodora Palaghianu, care sesizându-se că şederea sa se prelungeşte peste limitele normale s-a dus să vadă ce se întâmplă. A constatat că suferise o comoţie cerebrală, ce a impus internarea la Clinica de neurochirgie din Cluj-Napoca, iar în urma îngrijirilor medicale primite a fost salvat.

Cu oameni cu un asemenea devotament pentru profesie n-a surprins pe nimeni faptul că la Concursul Naţional de cireşe şi vişine, ce s-a desfăşurat la 21 iunie 1995 la Bistriţa la care au participat Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură, 13 staţiuni de cercetare din ţară, Institutul de Pomicultură de la Chişinău şi o serie de societăţi comerciale şi fermieri privaţi, unitatea de cercetare bistriţeană a obţinut 10 medalii, din care una de aur, două de argint şi şapte de bronz.

În anul următor, la ” Concursul naţional de fructe seminţoase ( mere şi pere) “ desfăşurat la 27.11.1996, tot la Bistriţa, cu participarea Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă, a 12 staţiuni de cercetare, 3 societăţi comerciale cu capital de stat şi a unor producători privaţi S.C.D.P.a obţinut 17 medalii, din care 8 de aur, 4 de argint şi 5 de bronz, totalizând 37 puncte, aproape tot atâtea câte au obţinut împreună ocupatele locurilor II şi III.

Nu întâmplător la 31.01.1997 Revista de Turism, Industrie şi Comerţ Actualidad din Madrid i-a acordat S.C.D.P. – INTERNATIONAL GRAND PRIX TO THE BEST IMAGE OF INDUSTRY AND COMMERCE 1997, respectiv Marele premiu internaţional pentru cea mai bună imagine industrială şi comercială 1997 pentru ” magnificent management !“.

În domeniul tehnologiei pomicole contribuţii importante au avut Dr. docent Ioan Modoran, Dr. ing. Ioan Dumitrache, Dr. ing. Mihai Bilegan, iar actualmente Dr. ing. Platon Ioan-Vasile şi Dr. ing. Jakab Ilyefalvi Zsolt prin elaborarea bazelor tehnologice a culturii pomilor în sistem intensiv şi clasic; promovarea în plantaţiile clasice a formelor de coroană piramidă neetajată, vas ameliorat – la specile măr, păr, cireş şi prun ; generalizarea în plantaţiile intensive a formelor de coroană palmeta liberă şi fusul aplatizat; stabilirea dozelor optime de fertilizare a pomilor în livezile de tip clasic şi intensiv; generalizarea în producţie a sistemului de întreţinere a solului din livezi prin inerbare pe interval şi ogor negru pe rândul de pomi; reglarea încărcăturii de rod prin rărirea chimică a florilor şi fructelor în vederea obţinerii de fructe mari şi de calitate.

Dr. ing. Vlădianu Doina a adus contribuţii importante în elaborarea şi perfecţionarea tehnologiilor privind producerea materialului săditor pomicol şi în ameliorarea portaltoilor speciilor pomicole reuşind să reducă timpul de producere a pomilor altoiţi, prin scurtarea timpului de producere a puieţilor portaltoi.

În domeniul protecţiei fitosanitare a livezilor de pomi şi arbuşti fructiferi s-a remarcat printr-o activitate de excepţie Dr. ing. Nicolae Minoiu, secretarul ştiinţific al staţiunii şi şef al laboratorului de protecţia plantelor între anii 1968 – 1998, care a elaborat Programul de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor la pomii şi arbuştii fructiferi, în care accentul e pus pe măsurile profilactice şi îmbinarea măsurilor biotehnice, agrofitotehnice şi biologice cu cele chimice.

În cadrul combaterii biologice, pe lângă cultivarea unor soiuri imune sau tolerante la boli cum sunt soiurile de măr Florina, Generos, Auriu de Bistriţa, cele de păr, cireş sau vişin create la Bistriţa au fost introduse elemente noi împotriva făinării şi cancerului rugos la măr.

Dintre metodele biotehnice cele mai eficiente s-au dovedit a fi: tăierile de regenerare şi fructificare, tăierea şi arderea ramurilor atacate de dăunători, adunarea şi distrugerea frunzişului de sub pomi prin incorporare în sol sau ardere, răzuitul scoarţei exfoliate a pomilor, adunarea şi distrugerea fructelor mumifiate prin care se reduce rezerva biologică a unor dăunători

În combaterea rapănului la măr s-au folosit cu rezultate bune extrase apoase în concentraţie de 5 % din frunze de nuc şi coada calului, ce conţin fitoncide şi au marea calitate de a fi netoxice şi nepoluante.

În combaterea viermelui merelor şi prunelor au dat rezultate bune aplicarea capcanelor cu feromoni sexuali, care se instalează în livadă cu una sau două săptămâni înainte de apariţia fluturilor, iar cu ajutorul lor sunt capturaţi masculii insectelor ţintă.

În aplicarea tratamentelor fitosanitare de combatere a bolilor şi dăunătorilor pe cale chimică s-a recomandat aplicarea acestora numai la avertizare şi numai cu substanţe a căror eficienţă a fost verficată, puţin poluante, în majoritate netoxice pentru entomofauna utilă ( albine). Tot Dr. ing. Nicolae Minoiu a fost cel care a întreprins primele cercetări de virusologie pomicolă. Aici s-au produs primele 5 antiseruri virale pentru diagnosticul virusurilor la pomii fructiferi şi se aplică în mod curent tehnica ELISA de diagnostic pentru trierea materialului săditor liber de viroze. Au fost aplicate metode originale de eliminare a virusurilor prin termochimioterapie, asistată de calculator.

Reputaţia sa dobândită în urma implicării în cercetări vizând problematica virusologiei pomicole au permis participarea unităţii de cercetare bistriţene, prin Dr. ing. Ioan Zagrai şi Dr. ing. Luminiţa Zagrai, alături de instituţii prestigioase de cercetare din Franţa, Germania, Italia, Spania şi Slovenia la un Proiect european cu acronimul TRANSVIR, derulat în perioada 2003-2006, în care cercetătorii noştri au obţinut rezultate deosebite.

În prezent SCDP Bistriţa, prin aceeaşi cercetători de marcă, participă alături de alte instituţii de cercetare europene de renume şi din USA la un alt proiect european finanţat de Comisia Europeană.

SCDP a fost şi este din totdeauna un cadru propice de manifestare a potenţialului creator al tinerilor cercetători. În anul 1996, Premiul Societăţii Naţionale de Protecţia Plantelor din România pentru ” cea mai bună lucrare ştiinţifică a tinerilor cercetători “ a fost acordat cercetătorului bistriţean Maxim Aurel, care în anul 2003, a obţinut şi Premiul Societăţii Române a Horticultorilor pentru lucrarea ” Virusologie Pomicolă“.

Cercetătorii bistriţeni sunt autori sau coautori a unor tratate şi lucrări de referinţă pentru cercetarea horticolă românească, unele publicate de Editura Academiei Române ori de publicaţii internaţionale de prestigiu

Unitatea de cercetare bistriţeană a dat cadre de valoare învăţământului universitar agricol românesc.

Pe bună dreptate ne mândrim cu rezultatele obţinute şi cu faptul că ” Şcoala bistriţeană de pomicultură “ subzistă şi rezistă, dar S.C.D.P. a fost concepută nu numai ca o unitate de cercetare, dar şi una cu o producţie integrată, care reuşea să obţină venituri tot timpul anului, care îi permiteau nu numai să-şi acopere cheltuielile, dar şi să aloce sume importante pentru cercetare şi dezvoltare. Pe parcurs, însă, printr-o serie de intervenţii neavenite a fost obligată să renunţe pe considerente de eficienţă la active destul de importante, ce au dereglat mecanismul iniţial. Astfel, înainte de 1989, a fost nevoită să predea sectorul zootehnic fostei întreprinderi de industrializare a cărnii, iar mijloacele de transport fostei întreprinderi specializate nou înfiinţată, iar de mai bine de două decenii încoace este lovită continuu prin deposedarea de suprafeţe importante de livezi în care s-a investit foarte multă pricepere şi iscusinţă, pasiune, dăruire şi trudă, iar acţiunile distructive departe de a înceta cresc în intensitate. Acestea au impus desfiinţarea pepinerelor de la Livezile şi Bistriţa, a sectorului legumicol şi a celui viticol şi o nouă redimensionare a personalului. Fondurile alocate pentru cercetare n-au depăşit în ultimii ani niciodată 25-50 % din necesar. Astfel, s-a ajuns în situaţia ca aceşti oameni care promovează imaginea judeţului şi ţarii în lume şi cărora alţii le aduc omagii, iar cei de peste hotare le acordă onoruri, noi cei de acasă principalii beneficiari ai inteligenţei, ai muncii şi sudoarei lor împreună cu autorităţile locale şi judeţene îi obstrucţionăm, încercăm să-i deposedăm de obiectul muncii – livada - pe care singuri şi l-au creat, în condiţiile în care suprafeţe importante rămân în fiecare an necultivate, îi umilim, îi obligăm să-şi caute dreptatea prin instanţe, pe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa încât trebuie să ne punem în mod firesc întrebarea oare cât vor mai putea rezista ? N-ar fi păcat să se irosească munca de atâtea decenii a acestor minunaţi oameni de care e atâta nevoie pentru a stopa involuţia mai mult decât evidentă din acest sector ? Orice novice cunoaşte faptul că activitatea de cercetare nu se face de azi pe mâine, ci presupune investigaţii, explorări de durată, chiar pe parcursul a zeci de ani. Dr. docent Andrei Gherghi, de pildă, a elaborat lucrarea întitulată ”Valoarea calitativă a 44 soiuri de măr din bazinul pomicol Bistriţa“ în urma unei cercetări de aproape un deceniu, cu fructe recoltate de pe acelaşi lot de pomi !. În ultima vreme la corul contestatarilor se alătură din păcate chiar reprezentanţi ai autorităţilor, iar din invidie sau răutate şi unii inşi cu pretenţii, care invocând pericole inexistente susţin că specialiştii bistriţeni n-ar trebui să se implice în cercetări de inginerie genetică şi alte cercetări ale ştiinţei de vârf, care ar trebui lăsate pe seama altora.

În pofida obstrucţiilor de care au parte, minunaţii noştri cercetători bistriţeni continuă să creeze, să pună umărul la creşterea reputaţiei ştiinţei horticole româneşti în speranţa că Nou An 2011 le va fi mai poate mai favorabil. Noi dorim tuturor, Doctorului inginer Platon Ioan-Vasile, directorul unităţii, care pe 30.12.2010 îşi va aniversa ziua de naştere, iar pe 01 şi 07.01.2011 zilele onomastice şi celorlalţi colegi ai săi noi succese şi rezultate cât mai fructuoase în deplină linişte şi armonie.