Dr. ing. Nicolae Minoiu la ceas aniversar
La Bistriţa numele distinsului Dr. ing. Nicolae Minoiu este pentru noi majoritatea concitadinilor săi sinonim cu cel de cercetător de înaltă performanţă, din elita cercetării horticole româneşti.
Parcursul afirmării tânărului de o deosebită isteţime şi bună cuviinţă a început într-o familie de truditori ai pământului cu şase fraţi dintr-un sat de munte ( Mlăjet – Nehoiu, judeţul Buzău) şi a fost unul destul de sinuos, presărat cu o mulţime de greutăţi şi obstacole. Pentru a-şi exonera părinţii şi familia de povara unor cheltuieli ce ar fi putut afecta bugetul familial împreună cu alţi copii de o condiţie socială modestă s-a înscris la şcoala profesională horticolă, ce avea printre obiectivele principale formarea unor deprinderi practice perene şi cultivarea cultului muncii. Apoi, şi-a continuat pregătirea în domeniu la Şcoala medie horticolă Curtea de Argeş, iar ulterior la Facultatea de Horticultură Bucureşti, toate absolvite cu diplome de merit. După obţinerea diplomei de inginer horticol a fost repartizat la Staţiunea de cercetări viticole Blaj, unde calităţile profesionale de excepţie şi modul în care a tratat îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu l-au propulsat şi adus în prim plan, ceea ce a determinat conducerea unităţii să-l selecţioneze şi trimită la specializare în străinătate, unde a obţinut titlul de doctor în biologie cu teza ” Patogeneza şi diagnosticul virusului plum pox ( vărsatul prunului), fiind apreciată cu referinţe dintre cele mai elogioase nu numai din ţară ( acad. Prof. Alice Săvulescu, acad. prof. Eugen Rădulescu, dr. C. Răfăilă) dar şi din străinătate.
Apogeul activităţii sale profesionale l-a atins, în perioada 1968 – 1998, la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, unde a cunoscut consacrarea şi recunoaşterea pe plan naţional şi internaţional. A urmat stagii de specializare în domeniul virusologiei în U.S.A. şi Franţa şi de documentare în numeroase alte ţări, iar la titlul de: cercetător ştiinţific au început să se adăuge cele de cercetător ştiinţific gradele III, II, I, de secretar ştiinţific al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ” Gheorghe Ionescu-Siseşti “, profesor asociat la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, de membru al Societăţii Internaţionale de Horticultură şi a altor asociaţii profesionale naţionale şi internaţionale de prestigiu, care i-au confirmat valoarea şi stau mărturie peste ani a iscusinţei, spiritului scrutător, pasiunii neostoite şi priceperii sale de a pătrunde, investiga şi descifra tainele intime şi mai puţin cunoscute a proceselor şi fenomenelor ce dijmuiesc şi depreciază recoltele celor ce se ocupă de cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi şi a altor culturi agricole.
Experienţa, cunoştinţele profesionale vaste, zestrea intelectuală nativă şi pasiunea pentru profesie i-au permis să abordeze într-o concepţie nouă şi cu rezultate dintre cele mai meritorii problematica complexă şi deosebit de vastă a protecţiei sanitare a livezilor de pomi şi arbuşti fructiferi, mai ales cea de prevenire a proliferării virusului plum-pox, una dintre cele mai distructive maladii virale ai speciilor pomicole sâmburoase: prun, piersic, cais, domeniu în care a implementat şi utilizat cu rezultate dintre cele mai bune procedee şi metode ştiinţifice noi, ce şi-au dovedit din plin eficacitatea. În acest context, ani în şir s-a implicat în: producerea de material săditor pomicol din categorii biologice superioare liber de viroze, prin combinarea tehnicilor moderne de devirozare prin termochimioterapie şi culturi ”in vitro“, asistate de diagnosticul serologic şi molecular precum şi în selecţionarea şi utilizarea unor portaltoi rezistenţi la virusuri în vederea reducerii incidenţei virusului Plum pox în pepiniere şi în livadă. Deosebit de apreciate a fost contribuţia sa la: elaborarea testului Elisa pentru principalele virusuri ale pomilor, producerea antiserurilor pentru virusurile pomilor, stabilirea de indicatori biologici pentru depistarea acestora, devirozarea prin termochimioterapie a peste 200 soiuri, clone şi portaltoi în vederea livrării la celelalte staţiuni de cercetare pomicolă din ţară, la elaborarea unor noi metode de prognoză, avertizare şi combatere a bolilor şi dăunătorilor precum şi la testarea a sute de produse şi substanţe de combatere a fungilor patogeni, bacteriilor, virusurilor şi dăunătorilor. În tot ceea ce a întreprins i-a fost permanent alături distinsa sa soţie Georgeta-Maria, unul dintre colaboratorii cei mai fideli şi sârguincioşi, care s-a implicat în efectuarea de recoltări de probe, analize, teste, observaţii, culegere şi prelucrări de date, tratamente şi în general tot ceea ce era prevăzut în programele de cercetare, ambii dedicând cu devotament şi pasiune cei mai frumoşi ani din viaţă cercetării horticole româneşti.
A fost adeptul şi susţinătorul conceptului de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor în care locul principal îl ocupă măsurile profilactice.
Unele dintre rezultatele cercetărilor şi strădaniilor sale le regăsim în cele peste 350 lucrări tehnico-ştiinţifice publicate, dintre care 35 apărute în principalele limbi de circulaţie internaţională. Pe altele le-a prezentat în cadrul simpozioanelor şi întrunirilor ştiinţifice la care a luat parte în ţară şi străinătate.
Ca o recunoaştere a meritelor sale şi a rezultatelor obţinute, S.C.D.P. Bistriţa a fost implicată într-un studiu în cadrul unui proiect internaţional finanţat de Comisia Europeană.
Dr. ing. Nicolae Minoiu n-a fost şi nu este numai un specialist şi cercetător de marcă, ci şi un om de foarte mare bunătate şi omenie, cu o calitate destul de rară - modestia -, fiind dispus să ajute cu altruism, prin îndrumări şi recomandări competente pe toată lumea, de la specialişti din marile unităţi producătore de fructe de talia S.C. POMBIS S.A. Bistriţa, S.C. AGROINDUSTRIALA S.A. Reghin şi nu numai din judeţ şi din afara acestuia, la fermieri individuali, studenţi, doctoranzi sau colegii mai noi în branşă, cea mai mare satisfacţie avându-o de fiecare dată atunci când constata că recomandările sale sunt urmate şi îşi dovedesc eficacitatea în producţie.
Nu întâmplător numele Dr. ing. Nicolae Minoiu îl regăsim printre membrii Academiei de Ştiinţe din New York şi alături de alte nume prestigioase de slujitori ai horticulturii României în lucrarea elaborată de un colectiv condus de Prof. dr. doc. Nicolae Ştefan, publicată în anul 2008, la Editura Academiei Române, în rândul cetăţenilor de onoare ai municipiului Bistriţa şi ai deţinătorilor Premiului de excelenţă acordat de municipalitate pentru promovarea imaginii urbei noastre în lume şi activitatea de o viaţă dedicată ştiinţei şi cercetării în domeniul horticulturii.
Pentru ceea ce a însemnat şi înseamnă pentru noi bistriţenii şi pentru ţară îi adresăm distinsului cercetător cu ocazia aniversării la 12 octombrie 2010 a zilei sale de naştere un sincer şi călduros La mulţi ani în deplină linişte şi sănătate !
Citiţi şi:
- DR. ING. NICOLAE MINOIU, UN SPECIALIST CARE ŞI-A FĂCUT DATORIA FAŢĂ DE CERCETAREA ŞI PRODUCŢIA HORTICOLĂ ROMÂNEASCĂ
- Un cercetător cu un palmares impresionant: Dr. ing. Nicolae Minoiu
- La mulți și fericiți ani, domnule dr. ing. Nicolae Minoiu!
- Dr. ing. NICOLAE MINOIU
- A trecut la cele veșnice Dr. ing. Nicolae Minoiu (12 octombrie 1933- 5 mai 2017), un mare om și cercetător
Comentarii
pe facebook cauta Marian Toader si vei gasi o poza din 1957 cred unde este probabil si dl. Minoiu. Este facuta la Craciunelu de Jos unde era sediul ICAR, inginerii si altii in jurul parintelui Moga Iuliu (mare pictor blajean), care preda lectii de franceza.
Mi-ar place sa intru in contact cu dl.Minoiu. Nu mai sunt multe personaje in viata!. Tata a fost directorul statiunii.
Adaugă comentariu nou