Un proiect pentru iubitorii de literatură- LITERATURA
-
View the full image
foto
De câteva zile, scriitorul şi ziaristul beclenar Alexandru Petria a deschis pe internet un site destinat scriitorilor şi pasionaţilor de literatură, LITERATURA. Acesta este structurat pe modelul reţelelor sociale, unde fiecare doritor are posibilitatea să-şi publice scrierile şi comentariile, dar şi să-şi invite prietenii şi cunoştinţele să le citească şi să le evalueze. Proiectul este chiar la început de drum şi, după opinia iniţiatorului său, intenţionează ca în timp să reprezinte un reper de neocolit pentru cei interesaţi de literatură. Petria aşteaptă ca oamenii interesaţi din judeţ să i se alăture, neavând nimic de pierdut, doar de câştigat. Până în prezent, s-au înscris pe LITERATURA iubitori de cultură din toată ţara, dar şi din străinătate, situl fiind accesat din toată lumea. LITERATURA o găsiţi pe internet la adresa literaturaromana.ning.com.
Adaugă comentariu nou