Un singur candidat pentru şefia Camerei Agricole Bistriţa-Năsăud
Camera Agricolă, instituţie înfiinţată la începutul anului trecut, prin reorganizarea Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA), îşi caută director executiv şi director executiv adjunct. Potrivit site-ului Consiliului Judeţean, după selectarea dosarelor de înscriere în cursă a rămas un singur candidat, şi acesta pentru funcţia de director “plin”.
Astfel, la concursul programat săptămâna viitoare, în perioada 14-16 februarie, singurul care lupta pentru şefia Camerei Agricole este Daniel-Florin Frăsincari. Frăsincari a fost director coordonator adjunct implementare în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, dar şi director coordonator adjunct al Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă, asigurând, de mai bine de un an de zile, şi conducerea interimară a Camerei Agricole.
Adaugă comentariu nou