OJCA devine Cameră Agricolă Judeţeană

Camera Agricolă Bistriţa-Năsăud îşi începe propriu-zis activitatea din februarie, printr-o reorganizare a Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA). Decizia a fost luată în şedinţa CJ de ieri, iar unitatea va funcţiona în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa- Năsăud.

Trecerea oficiilor de consultanţă agricolă sub o altă umbrelă poate fi interpretată ca un efect al măsurilor de reducere a numărului de funcţionari publici plătiţi din bugetul statului, efortul financiar fiind pasat comunităţilor locale, lucru confirmat şi la noi în judeţ.

Directorul adjunct al OJCA B-N, Daniel Frăsincari, spune că din pricina noilor reorganizări, cei 25 de angajaţi nu şi-au luat încă salariile pe luna decembrie, dar speră că odată cu trecerea în subordinea Consiliului Judeţean, problema va fi rezolvată în cel mai scurt timp. OJCA nu are nici sediu propriu, instituţia funcţionând în chirie într-un imobil pe care-l împart cu Direcţia Generală a Agriculturii, pe strada Ioan Slavici.

Personalul OJCA va fi preluat de noua cameră înfiinţată şi se consideră transferat, în maxim 60 de zile. Patrimoniul, cu excepţia terenurilor, se preia pe bază de protocol în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, conform ultimului bilanţ.

Autofinanţarea, un principiu fundamental

Camerele Agricole vor fi instituţii publice descentralizate, cu personalitate juridică, finanţate din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, se arată în proiectul guvernamental. Atribuţiile lor sunt, în mare parte cele ale actualelor oficii de consultanţă agricolă. Autofinanţarea presupune scoaterea la vânzare a unor servicii, servicii destinate în primul rând, fermierilor.

Daniel Frăsincari crede că o camera agricola locală s-ar putea autofinanţa daca, de exemplu, s-ar impune ca folosirea terenurilor agricole să fie avizată de cameră, pentru impactul pe care lucrările efectuate îl pot avea asupra altor activităţi în zonă, asupra vieţii comunităţii din acea zonă.

,,Cât despre investiţii, deţinem un proiect de modernizare a Casei Agronomului, pentru mijloacele fixe de acolo, un proiect în jur de 200.000 de euro. Să sperăm că, odată cu trecerea la Consiliul Judeţean, vom găsi posibilităţi, parteneriate sau proiecte de finanţare pentru mijloacele .În ceea ce priveşte personalul, rămânem pe aceeaşi structură în momentul de faţă. Aşteptăm acte normative noi care să facă referiri la organizarea Camerelor Agricole locale”, a spus Daniel Frăsincari.

Cine va conduce Camera Agricolă B-N?

Miza funcţiei de director executiv al Camerei Agricole Bistriţa-Năsăud va naşte, iarăşi, o luptă de orgolii în rândul democrat – liberalilor. Deocamdată, preşedintele CJ, Liviu Rusu, nu a făcut nicio nominalizare. Momentan, conducerea instituţiei este asigurată de directorul adjunct, Daniel Frăsincari.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5