Un singur subprefect şi mai puţini funcţionari la Prefectură

Tensiunile din cadrul instituţiilor publice ating cote critice. Începând cu prefectul, niciun director de serviciu deconcentrat nu se mai simte confortabil pe post. Chiar dacă moţiunea de cenzură nu a avut sorţi de izbândă, la nivelul administraţiei locale, schimbările majore par inevitabile.

Pe lângă comasarea instituţiilor, reducerea numărului de directori, la Prefectură se aplică aşa numitul plan ,,Ioan Oltean” care prevede reducerea numărului de subprefecţi. Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat în repetate rânduri, că nu e nevoie de doi subprefecţi, un singur subprefect e suficient, mai ales dacă vine dinspre PDL…Poate aşa se explică întârzierea numirii în funcţie a celui de al doilea subprefect care ar fi trebuit să fie nominalizat de UDMR.

Astfel, în 2011, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud va rămâne cu singur subprefect şi cu 20 de funcţionari publici mai puţini decât până acum, după punerea în aplicare a unui proiect de reducere a organigramei aparatului propriu al instituţiilor prefecţilor din întreaga ţară.

Potrivit noii organigrame, aplicarea unei reduceri de 25% a posturilor şi a fondului de salarii de care dispune Prefectura s-ar traduce prin concedierea a 20 de funcţionari publici. Anul viitor ar urma să mai muncească în Prefectură doar 62 de angajaţi din cei 82 existenţi la momentul actual.

Proiectul nu poate fi pus în practică deocamdată, dar a fost transmis spre informare şi în judeţul nostru. Radiograma prin care săptămâna trecută Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat reducerea fondurilor de salarii ale prefecturilor cu 25% a pus deja pe gânduri angajaţii guvernului din teritoriu.

De asemenea, în adresa trimisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor se mai anunţă desfiinţarea unui post de subprefect şi transformarea directorilor în şefi de servicii.

În acest moment, la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud sunt angajate 82 de persoane, cu tot cu cele două servicii comunitare, paşapoarte şi evidenţa populaţiei, iar conducerea este asigurată de prefectul Cristian Florian şi subprefectul Ioan Cătălin Păun.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5