Uneori legendele se dovedesc a fi reale la castelul Teleki de la Posmuș
Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud
21 decembrie 2020 la 11:49 ·
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei a efectuat pe parcursul anului 2020 o serie de cercetări arheologice la castelul Teleki de la Posmuș, castel aflat într-un amplu proiect de restaurare. Una din cercetări a identificat fundațiile scării de acces în corpul clădirii centrale ale castelului, grav afectată de intervenții ulterioare, intrarea în subsolul castelului fiind închisă cu un zid de cărămidă. Însă cea mai spectaculoasă descoperire a fost făcută înafara castelului. Astfel după relatările localnicului Nelu Someșan (care se baza pe o informație cunoscută de la bunicul acestuia), se presupunea că în fostul iaz al castelului, aflat în imediata apropiere a acestuia, au fost aruncate statuile de piatră care existau la intrarea în castel și în curtea acestuia. Apelând la bunăvoința firmei care se ocupă cu lucrările de renovare și restaurare a castelului, ne-am încercat norocul și cu ajutorul unui excavator am efectaut săpături în punctul respectiv. Dorim să precizăm că iazul a fost secat în anii de după naționalizarea castelului, devenind ulterior groapă de gunoi pentru casele din jur. Din această cauză datorită depunerilor mari de moloz și mizerii, singura șansă de a găsi presupusele statui se putea efectua doar mecanizat. Spre surprinderea tuturor, am reușit să descoperim 3 din statuile castelului:
1. statuia Madonei cu pruncul, ce se afla la intrarea în castel pe latura stângă - este și cea mai bine păstrată, lipsește însă capul și jumătate din pruncul Isus;
2. statuia sfântului Joan Nepomuk (Nepomuki Szent János) ce se afla tot la intrarea în castel pe partea dreaptă, din care s-a păstrat doar o jumătate din corp, restul statui fiind spart. Cele două statui erau puse pe câte un piedestal decorat cu motive baroce cu inscripția Ex voto curavit.. datată în 1790.
3. statuie personaj cu haine militare (probabil împărăteasa Maria Tereza) distrusă puternic din care s-au mai recuperat câteva bucăți ce pot fi restaurate. Statuile au supraviețuit până în anul 1945 când încă se aflau în curtea castelului, deteriorate parțial dar întregi. Parcul castelului avea mai multe statui cu personaje mitologice despre care nu avem informații mai precise. Bibliografia veche mai amintește și o serie de statui de lei. În momentul instaurării regimului comunist statuile sunt vandalizate și se pare aruncate în iazul respectiv. Cert este că în urma cercetărilor noastre legenda locală s-a confirmat, iar cercetările din anul viitor e posibil să mai scoată la suprafață alte fragmente de statui.
Echipa CMBN:
Manager, dr.Gavrilaș Alexandru – expert restaurare piatră;
Cercetator dr.Zăgreanu Radu - arheolog;
Stancu Adriana - muzeograf;
Ilieș Andreea - desenator.
Citiţi şi:
- Castelul Teleki din Posmuş va fi restaurat cu fonduri europene! Finanţare de 5 milioane de euro
- Să-i dăm castelului o comunitate, să aducem comunitatea mai aproape de Castelul Posmuș
- Castelul Teleki din Posmuș își deschide porțile, ca-n povești, cu un Festival de 3 zile
- Începe restaurarea castelului de la Posmuș. Consiliul Județean alocă peste 12 milioane de lei din bugetul pe 2018. Aici există un stejar vechi de 600 de ani
- Expoziția Împletit de timp: Posmuș/ Paszmos/ Paßbusch printre istorii și oameni, la Castelul Teleki
Adaugă comentariu nou