Valentin Grapini a depus jurământul la Rodna. Viceprimarul desemnat, Iosif Partenie, validat în august

Consiliul Local Rodna – având în componenţă 8 aleşi PSD, 5 ai PNL şi 2 ai ALDE – a fost constituit miercuri, demersul fiind girat de reprezentanţii Instituţiei Prefectului. În cadru festiv, primarul Valentin Grapini a depus jurământul, acesta anunţându-şi deja o parte din priorităţile mandatului 2016-2020. Viceprimarul desemnat de social-democraţi, ing. Iosif Partenie, nu a fost supus aprobării Consiliului Local, asta pentru că acesta trebuie să susţină un concurs de fixare pe post la Ocolul Silvic (transformat în Regie Autonomă), după principiul că funcţiile administrative sunt vremelnice, profesia rămâne.

         „Vreau să ducem la îndeplinire în acest an ceea ce avem cuprins şi în bugetul local, şi mă refer la aducţiunea de apă din Valea Mare pentru zona Poderei, achiziţionarea terenului pentru amenajarea unui cimitir nou şi sistematizarea acestuia la standardele anului 2016. De asemenea, vrem să ne ocupăm şi de intrarea în comună, inclusiv un nou semn. Vream să finalizăm până în luna septembrie şi depozitul de lemne de foc pentru populaţie”, ne-a declarat primarul Valentin Grapini.

         Edilul din Rodna a precizat că în vederea accesării de fonduri europene este în pregătire documentaţia tehnică pentru drumurile forestiere, dar şi pentru punerea în valoare a catacombelor, a Cetăţii Rodna şi a Bisericii Greco-Catolice.

         „Aşa cum am anunţat, am obţinut deja avizele necesare pentru o şcoală profesională la Rodna, din anul şcolar 2017-2018, iar acum facem demersuri şi pentru o clasă de liceu şi una de seral. Şi pentru baza sportivă suntem într-o fază finală, avem 99% şanse să prindem finanţare de la Compania Naţională de Investiţii, pentru că avem un punctaj foarte bun.

         Am avut o primă rundă de discuţii şi cu preşedintele Consiliului Judeţean şi directorul OCPI pentru cadastrul general al comunei Rodna, prin proiectul „Prima intabulare”, a explicat primarul Grapini.

         Potrivit acestuia, în fapt se continuă proiecte, asta pentru că funcţia de viceprimar l-a ajutat să dobândească experienţă administrativă,. „Cunosc deja toate uşile, cum se spune, şi nu doar la Rodna, ci şi la judeţ, la nivel guvernamental, la alte autorităţi. De aceea consider că avem experienţa de a continua munca”, a precizat Valentin Grapini.

         Altfel, fostul primar Alexandru Năşcan este consilier local, experienţa sa urmând să fie pusă în valoare la întocmirea bugetelor. „Este un om deosebit, care ne-a asigurat de tot sprijinul său”, ne-a mai spus primarul din Rodna.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5