VÂNĂTOARE LA CEAUN

"Vânătoarea adevărată şi cinstită : Mult suflet (altfel de unde atâta prietenie ?…),…înfruptare bolnăvicioasă din sarea şi piperul isprăvilor neobişnuite şi de necrezut de alţii,…drag de tot ce-i frumos (cât cuprinde !) şi, mai ales, îmbătare cu roua dimineţii ori pâcla groasă în care te îmbracă muntele ori câmpia, după nopţi de nesomn, cu visele treze ale “ vânătorii de mâine". Toate, înmuiate-n licori de leac şiiii…din belşug, înmiresmate cu scorţişoara ortăciei alese!
Vânătoarea cinstită şi adevărată : vinul nobil al unui har aparte, pe care aceia care nu-l au îl numesc "otravă" în vreme ce unii, aşa-zişi vânători (în realitate, doar purtători de puşti şi gânduri ucigaşe), îl pângăresc cu neruşinare.
Vânătoarea cinstită şi adevărată : iată reţeta fericirii mele. Probabil şi a nefericirii altora! Depinde de ce parte a mulţumirii şi împăcării cu Destinul te-aşezi. "

Sorin Gîrjan
(din « Mai ţii minte suflete ?… », volum de gânduri şi povestiri vânătoreşti, în curs de apariţie)

CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI BECLEAN /

PRIMĂRIA ORAŞULUI BECLEAN

MUZEUL “CASA DE VÂNĂTOARE” BECLEAN

STEYR MANNLICHER (Austria) / Reprezentanţa din România

REGULAMENTUL CONCURSULUI
de preparare în aer liber a sosului vânătoresc din carne de vânat,

“VÂNĂTOARE LA CEAUN”

Ediţia III-a / 30 Iunie 2012,/
Beclean /Băile Figa / Jud. Bistriţa-Năsăud

În vederea promovării valorilor culturii vânătoreşti, dar, în acelaşi timp, spre atenuarea falselor prejudecăţi existente la nivelul opiniei publice cu privire la practicarea vânătorii, organizatorii propun desfăşurarea celei de-a treia ediţii a unui inedit concurs culinar de tip popular, în ziua de sâmbătă, 30 iunie 2012 : prepararea la ceaun a sosului vânătoresc din carne de vânat în ambianţa specifică unei serbări vânătoreşti.

Astfel, integrat manifestărilor prilejuite de sărbătorirea ZILELOR ORAŞULUI BECLEAN, concursul va avea loc în perimetrul Staţiunii turistice “BĂILE FIGA”, staţiune situată la 3 Km de Beclean.

Echipele participante vor găti la ceaun după o reţetă proprie (care desigur poate rămâne secretă) sosul vânătoresc din carne de vânat, preparatul rezultat, după jurizarea de rigoare, urmând a fi împărţit vânătoreşte celor prezenţi la serbarea câmpenească prilejuită de sărbătoarea beclenarilor.

Participanţii vor găti sosul vânătoresc cu ajutorul dotărilor personale ( ceaun, ingrediente specifice reţetei : carne de vânat, legume, condimente, eventual salate ori murături, lemne de foc de anumite esenţe dacă reţeta o impune, etc.) cu condiţia ca toate ingredientele folosite să fie proaspete şi optime consumului public.
Organizatorii vor pune la dispoziţia fiecărei echipe participante un perimetru, vesela de unică folosinţă (farfurii şi tacâmuri de plastic) precum şi pâinea necesară. De asemenea, organizatorii vor asigura şi mobilierul minim necesar participării.

La standul propriu, echipele pot expune fie elemente de cultură artizanal-vânătorească (trofee, embleme sau alte elemente de personalizare cu specific vânătoresc , de ex.: sloganuri, numele asociaţiei sau grupei de vânătoare reprezentată de “bucătari”), fie simboluri (afişe, banere, etc.) ale eventualilor sponsori ai echipei participante. Este permisă şi instalarea unor corturi ale echipei participante, cort ce va fi instalat în zona corturilor situată în apropierea standurilor de concurs.
NU E OBLIGATORIU CA MEMBRII ECHIPEI (inclusiv bucătarul) SĂ FIE VÂNĂTORI ! OBLIGATORIE ESTE ÎNSĂ PROMOVAREA CULTURII VÂNĂTOREŞTI !

Fiecare echipă participantă, în funcţie de condiţiile impuse de propria reţetă va trebui să finalizeze prepararea sosului vânătoresc în jurul orei 13,30 , ora jurizării.

Organizatorii vor oferi participanţilor diverse premii şi diplome, trei echipe obţinând în urma jurizării trofeele : “POLONICUL CEL MAI GUSTOS”, “POLONICUL CEL MAI VÂNĂTORESC ” şi, Marele Premiu, “POLONICUL CEL MAI CEL !”.
Trofeul “POLONICUL CEL MAI GUSTOS” va fi câştigat de echipa care obţine cel mai mare punctaj la secţiunea culinară, jurizarea fiind făcută de către juriul de specialitate compus doar din Maeştrii Bucătari Profesionişti.
Trofeul “POLONICUL CEL MAI VÂNĂTORESC ” va fi câştigat de echipa care obţine cel mai mare punctaj la secţiunea « Promovarea culturii vânătoreşti », jurizarea fiind făcută la această secţiune de către juriul de specialitate compus doar din personalităţi apreciate pentru promovarea culturii şi onestităţii vânătoreşti..
Marele Premiu, “POLONICUL CEL MAI CEL !”, va fi câştigat de echipa care a cumulat cel mai mare punctaj la cele două secţiuni, cea culinară şi cea de promovare a culturii vânătoreşti.
Un juriu al presei cinegetice va acorda unuia dintre concurenţi, varianta individuală şi populară a Marelui Premiu, şi anume, trofeul "…ĂL MAI ĂL! ".

PREŞEDINTELE JURIILOR este Domnul Dr. PAUL SCHULLER, Reprezentant STEYR MANNLICHER în ROMÂNIA.

CONCURSUL îţi propune o desfăşurare anuală (în fiecare an cu ocazia ZILELOR ORAŞULUI BECLEAN) fiind inclus şi în amplul proiect de dezvoltare regional-turistică, “ŢINUTUL HAIDUCILOR”, fiiind astfel promovat susţinut în toate mediile publice.

PARTICIPANŢII VOR TREBUI SĂ-ŞI CONFIRME FERM PARTICIPAREA LA NR. DE TEL. 0745.255093 sau 0785.079059 (SORIN GÎRJAN, Preşedintele de Onoare al Festivalului Vânătoresc) PÂNĂ (CEL MAI TÂRZIU) LA DATA DE 15.VI.2012.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5