Vârsta a treia, susținută material și spiritual la Nușeni

Ajunși să nu se mai poată descurca singuri, bătrânii apelează de multe ori la serviciile statului, în instituții unde primesc găzduire pe perioadă nedeterminată, hrană, întreținere și asistență medicală. O astfel de unitate este Centrul pentru Persoane vârstnice din Nușeni, cu o capacitate de 50 de locuri, ocupate în schimbul unui cost mediu de 500 de lei/lună, în baza unui dosar aprobat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului.
Prinși în activități gospodărești, spirituale ori recreative, oameni de vârsta a treia își găsesc aici rostul pierdut undeva prin lume, în singurătăți apăsătoare. Programul bogat de activități, așa cum reiese și din popularizarea pe rețele de socializare, demonstrează fotografic frumusețea și bucuria petrecerii împreună a unor momente relaxante, aducătoare de liniște și împlinire sufletească: excursii la mănăstirile Cormaia, Parva, Vad, Nicula, Voroneț, Moldovița, Sucevița, Dobric, Nușeni (Sf. Ilie), Oradea (Sf. Cruce), Prislop, Dumbrava, Agrieșel, la Băile Iosia, Felix, 1 Mai, Muzeul Memorial “Octavian Goga”, Peștera Scărișoara, Roșia Montana, Cetatea Devei, Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Căminul aflat în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bistrița-Năsăud asigură în regim instituționalizat asistența socială și psihologică indispensabilă atâtor și atâtor bătrâni neajutorați, oferind un climat de viață plăcută și condiții corespunzătoare de găzduire și hrană, îngrijire personală și medicală, recuperare și readaptare prin activități de ergoterapie și de petrecere a timpului liber.
Aceeași unitate oferă îngrijire, în limita a 50 de locuri, și persoanelor cu handicap, în funcție de nevoile individuale ale beneficiarilor, cu accent pe prevenirea situațiilor ce le pot pune în pericol siguranța. Această parte a centrului a beneficiat în trecutul nu foarte îndepărtat de modernizări realizate pe bani europeni, pe filiera Consiliului Județean.
Încă de la început, Biserica Ortodoxă a fost parte din proiect, prin parteneriatul de douăzeci de ani parafat de către Consiliul Judeţean şi Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, în baza căruia terenurile și clădirile aparținând cultului pot fi folosite dacă îşi păstrează destinaţia lor socială.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5