VÂRSTELE DEVENIRII

Cartea Simonei Maria Pop, Vârstele devenirii s-a născut ca o consecinţă firească unor minuţioase cercetări făcute în arhivele CNSAS sau în arhiva personală a lui Marino, cu înlesnirea doamnei Lidia Bote, precum şi în Biblioteca universitară ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca şi ea, reprezintă o ,,[...] contribuţie la o mai bună înţelegere a vieţii şi operei lui Adrian Marino. Este un demers total diferit faţă de restul scrierilor care au încercat să-i surprindă până acum personalitatea’’ ( p8 ), dar în acelaşi timp readuce în actualitate personalitatea unui mare intelectual român, ,,gratulat” pentru vederile lui anticomuniste cu ani grei de puşcărie şi exil în puşcăriile gulagului comunist din România.

Este o carte apărută într-un moment când o parte a oamenilor de cultură din România încearcă să umbrească personalitatea marelui dispărut prin afilierea lui la colaboratori a-i securităţii comuniste. O metodă care la noi funcţionează după cea a ,,vânătorii de vrăjitoare”.

Simona Maria Pop, demonstrează prin această carte lecţia de viaţă pe care Marino o lasă pentru urmaşii săi. "Lucrarea, [...] încearcă (şi reuşeşte spre lauda autoarei) să realizeze un portret în evantai al lui Adrian Marino. Pornind de la unele afirmaţii, mai mult sau mai puţin subtile, pe care le-a făcut de-a lungul timpului în legătură cu experienţele lui de viaţă care l-au marcat profund, s-a făcut o strictă selecţie a câtorva ipostaze inedite ale vieţii sale, care au fost reconstituite cu o vădită intenţie portretistică.” (p. 9), dar viaţa lui Adrian Marino nu poate fi redată în mod ,, static” pentru că el a fost un om în continuă căutare, într-o permanentă căutare cum ar spune Blaga. Simona Maria Pop, pentru a o reda cât mai fidel a purces tocmai la metoda pe care însuşi Marino a folosit-o în "Monografia lui Macedonski şi anume eseul psihologic care să cuprindă etapele devenirii şi vârstele interioare ale subiectului. (p.11)

Lectura cărţii ne dezvăluie ,, fiecare aspect al vieţii” lui Adrian Marino de la momentele grele ale detenţie, la ,,implicarea” sa în peisagistica culturii noastre. Cele şase părţi ale cărţii ,începând chiar cu Experienţa detenţiei comuniste şi continuând cu Jurnalul intelectual... O pledorie pentru Europa, Simpatii şi idiosincrasii, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Instituţionalizarea valorii lui Adrian Marino si încheiate cu bibliografia aferentă studiului, pun în evidenţă fără tăgadă marea dar şi controversata personalitate a enciclopedistului.Adrian Marino personalitate ce şi-a exprimat convingerile fără rezerve, direct: Experienţa mi-a demonstrat demult că românii – popor profund negativist în structura sa cea mai intimă – au o vocaţie maximă, inegalabilă a denigrării şi calomniei. De ce s-ar fi comportat altfel şi în cazul meu?...Şi-mi vine greu să uit toate suspiciunile, bârfele, umilinţele şi alte reacţii negative, pe care le produceam involuntar, într-un fel sau altu. Oare nu are dreptate Marino când afirmă acest lucru? Să privim momentele actuale ale stării unor oameni de cultură, şi vom constata adevărul!

Adrian Marino a fost toată viaţa un pro-european. Şi acest lucru ne-o dovedeşte prin întreaga sa operă.

,, Tot ce se poate spera-spune Marino în cartea sa Viaţa unui om singur- în actualul stadiu de dezvoltare al culturii române şi de integrare efectivă în sistemul de referinţe internaţionale este de a milita şi de a miza pe trei condiţii esenţiale : 1. Prestigiul ţării tale, politic şi cultural, să crească; o condiţie ce nu depinde însă de tine, ci de întreaga orientare politică şi civică a ţării şi culturii române; 2. Elaborarea a cât mai multor lucrări româneşti capabile să intre în circuitul universal de referinţe; 3. Un sistem tot mai bine rodat de difuzare. Adică, exact ceea ce nu este posibil în împrejurările actuale. De unde, în mod inevitabil, luarea în considerare, în primul rând, a factorului social, ideologic şi politic. Singurul cu adevărat decisiv’’. Cam în aceeaşi termeni se exprima şi Lucian Blaga într-un articol apărut postum, prin 1962, dacămemoria nu ne înşeală, în revista Contemporanul. Câtă dreptate au avut, şi, au din păcate, aceşti oameni mari ai culturii noastre. Nu ştim, din păcate, să ne asigurăm un sistem de difuzare bun în străinătate. În august, anul trecut, mă aflam în Franţa, la Paris într-o documentare şi nu puţini au fost oamenii de cultură francezi şi chiar români care mi-au spus: Aici, la Paris, se cunosc doar câţiva mari oameni de cultură români,Brâncuşi, Cioran, Ionesco, Eliade, Enescu. Nu, nu spun o noutate, acest lucru e bine cunoscut de mulţi dintre cei avizaţi de la noi, dar tot degeaba. Citeam într-o Enciclopedie, nu are importasnţă acum, în care, că Lucian Blaga, este născut în satul Lancrăm din Transilvania, ca şi când această Transilvanie n-ar fi în România. Oare ce fac culturnicii noştri de pe lângă Ambasadă, de pe la UNESCO sau mai ştiu eu ce Institute de cultură europene care au rolul de a ,, roda un sistem ‘’ de difuzare corect în Occident ?

Aşadar, cartea Simonei Maria Pop, vine ca o necesitate absolută să întregească personalitatea lui Adrian Marino, să înlăture cât mai mult cu putinţă unele acuze ce i-au fost aduse, culmea, nu în timpul vieţii, ci, postmortem. Cercetarea dosarelor C. N. S. A. S, privindu-l Marino, făcută de Simona-Maria Pop după apariţia ,,scandalului Marino", au spulberat în bună măsură aceste suspiciuni. Oare de ce unii oameni de cultură care l-au acuzat pe Adrian Marino de colaborare cu securitatea comunistă se agaţă de un pai ? Să uite aceştia că paiul se frânge repede ? Că minciuna are picioare scurte?

De ce, ori de căte ori la noi o mare personalitate este readusă în actualitate trebuie neaparat să-i fabricăm bube ? Fiindcă marile personalităţii îi deranjează pe unii. Cine-i urmează lui Marino?

Volumul a fost lansat în data de 28 iunie,la Muzeul Naţional de literatură din Bucureşti, în prezenţa unui numeros public şi a unor scriitori din ţară. Am avut onoarea să fiu moderatorul acestei întâlniri, transmise şi de TV Cultural. La dezbateri au participat nume sonore, care sau ocupat de Adrian Marino, printre care: Gabriel Andreescu, Ovidiu Şimonca, redactorulşef al revistei Observator Cultural şi Mircea C. Carp, cunoscut radioascultătorilor şi sub pseudonimul de Mihai Şoimu, fost director al posturilor de radio Vocea Americii şi Europa Liberă .

Asupra ,,cazului” Marino vom reveni.