Vasile Bar vrea Registrul Comerţului, înapoi la Camerele de Comerţ

Bar: Noi am creat toată infrastructura

Registrul Comerţului ar trebui să revină din subordinea Ministerului Justiţiei în cea a Camerei de Comerţ, a spus preşedintele CCI BN, Vasile Bar, în cadrul unei conferinţe de presă.

,,Vrem într-adevăr Registrul Comerţului. De ce îl vrem? Pentru că noi am creat Registrul Comerţului. În perioada 1990 - 2002, Registrul Comerţului a fost al Camerei de Comerţ şi noi am creat toată infrastructura”, a explicat Bar.

Trecerea Registrului Comertului de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comert a fost o sursa de dispute politice, în plan parlamentar.

,,O decizie total aiurea luată de Adrian Năstase, nu vreau să fac mai multe divagaţii pe această temă că plăteşte oarecum lucrurile pe care le-a făcut, mai ales cele negative, pentru că şi acesta a fost un lucru negativ, sigur, glumesc pe tema asta, dar a fost practic o naţionalizare în plină economie de piaţă. A fost un lucru care nu se face. (...) Nu vreau să intru în polemici cu domnul Augustin Zegrean. Dânsul este preşedintele Curţii Constituţionale şi are o anumită poziţie, dar aş vrea să îi răspun că nu e normal ca statul să gestioneze o funcţie de acest gen, pentru că în ţări dezvoltate din UE, şi spun aici Italia, Franţa, Olanda, Registrul Comerţului e la Camera de Comerţ. Ceea ce domnul Zegrean justifică este o prostie, pentru că se putea interesa şi vedea că în UE, jumătate din registre sunt la camere, deci nu există o motivare a deciziei Curţii Constituţionale în sensul acesta”, a spus preşedintele CCI BN.

Întrebat de un jurnalist dacă se va face ceva pe linie oficială, Vasile Bar a răspuns:

,,Se va face, pentru că cel care a vrut şi a făcut demersuri acum ceva timp a fost chiar actualul premier Victor Ponta, pentru că el a fost cel care vroia să repare această nedreptate care s-a făcut în 2002".

Rugat să comenteze ce a însemnat ,,financiar” pentru CCI BN despărţirea de Registrul Comerţului, Bar a precizat:

,,Eu vreau să vă spun că a însemnat financiar, ceva. Pentru Camera Bistriţa, veniturile pentru Registrul Comerţului din 2000 până în 2012 au însemnat circa 23% anual din veniturile Camerei. Din punct de vedere al oamenilor, când s-a desprins Registrul Comerţului, eram 49, dintre care 22 au plecat la Registru şi 27 au rămas la Cameră, deci ponderea personalului era mult mai mare. În Bistriţa, Registrul Comerţului nu a fost profitabil, dar importanţa lui a fost extraordinar de mare, pentru că agenţii economici, cei care au treabă cu Registrul Comerţului, vin la o instituţie care nu este a statului. Uitaţi-vă cum merg instituţiile statului. Nu arăt cu mâna. Cum merg şi cum sunt trataţi oamenii. A doua zi după a plecat Registrul Comerţului de la CCI, 11 octombrie 2002, taxele s-au mărit cu 19% din start, pentru că statul nu este plătitor de TVA, iar TVA a fost inclus în taxă, şi mai apoi s-a majorat în trepte succesive”, a declarat Vasile Bar, menţionând că ,,forma în care se va face trecerea Registrului Comerţului la camere este o chestiune în negociere, încă”.

Acum o săptămână, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Românie (CCIR), Mihail Vlasov, a adresat o scrisoare preşedinţilor de Camere Judeţene de Comerţ şi Industrie (CJCI) în care le cere acestora să renunţe la simpatii, antipatii, iubiri, ură de dragul intereselor camerelor, scrie România Liberă.

Vlasov susţine în scrisoare că a discutat cu decidenţi politici despre un posibil transfer al Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei la instituţia pe care o conduce. O tentativă similară a avut loc şi în 2009, însă aceasta a eşuat. Apelul la solidaritate vine în contextul în care în vară mai multe CJCI l-au acuzat pe Mihail Vlasov că a cheltuit într-un singur an aproape 3 milioane de euro fără nicio justificare contabilă. Pentru 5 din cele 8 milioane de euro, bani aflaţi într-un fond la dispoziţia sa, Mihail Vlasov nu a putut prezenta documentele legale explicative. Printre opozanţii lui Vlasov se numără CJCI din Craiova, Vâlcea, Arad, Sibiu, Bacău, în timp ce CJCI din Constanţa, Ilfov, Bucureşti şi Vrancea îl susţin.

În scrisoarea trimisă, Vlasov susţine că, în lipsa solidarităţii, „există riscul producerii unor pagube colaterale majore pentru Sistem şi care nu vor mai putea fi reparate niciodată!“.

Referitor la acest subiect, preşedintele CCI BN, Vasile Bar, spune că ,,sunt 42 de preşedinţi de camere cu mai multe păreri, dar nu cred că există un preşedinte care să nu vrea să preia ceea ce a avut odată”.

,,Într-un sistem sunt lucruri care se discută, sunt anumite persoane care sunt pro şi unii împotrivă, dar nu s-a discutat într-un cadru organizat vizavi de faptul că unul sau doi preşedinţi ar fi împotrivă. Cred că este imposibil ca cineva să nu vrea să preia un lucru care a fost al tău şi care din anumite orgolii personale ca şi preşedinte, pentru că un preşedinte are un mandat care începe şi se termină, trebuie să se gândească că lasă în urma lui o cameră ce trebuie să aibă anumite competenţe. Ori, nu cred că este cineva rău intenţionat care să nu susţină că nu vrea acest lucru din motive personale pentru că altfel de motive nu poate să aibă”, a comentat Bar.

Întrebat dacă şi mediul de afaceri susţine acest demers, Vasile Bar a spus că e convins că mediul de afaceri susţine trecerea Registrului Comerţului, înapoi la Camerele de Comerţ.

,,Eu sunt convins că susţine treaba aceasta, pentru că mediul de afaceri vrea să vină într-un loc unde nu este într-o instituţie a statului şi unde nu trebuie să se întâlnească cu obiceiurile oamenilor care lucrează la stat. De exemplu, atunci când a plecat de la noi registrul comerţului, ziua de vineri nu era o zi pentru relaţii cu publicul. Dau doar un singur exemplu. Se vehicula chiar ideea să se micoreze perioada de acees a publicului de la 8 ore la 6. Şi cred că aşa a şi fost la Registrul Comerţului. Ori, la Camera de Camerţ, programul începea la 8 şi se termina când se termina programul Camerei”, a conchis Vasile Bar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5