Vasile Blaga a câştigat şefia PDL din primul tur

Lucrurile sunt încheiate. Nu-mi pui la îndoială loialitatea după ce ai umblat peste tot

Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei - 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus, în discursul de final al Convenţiei Naţionale, că "este foarte greu să pierzi", dar că din punctul său de vedere lucrurile "sunt încheiate aici", menţionând că el nu a umblat azi-noapte prin hoteluri şi că nu i se poate pune la îndoială loialitatea faţă de PDL.
Blaga a fost invitat la microfon pentru discursul de învingător, imediat după ce susţinătorii Elenei Udrea au anunţat contestarea rezultatelor alegerilor din partid.
În momentul în care Blaga a venit la microfon, Elena Udrea şi susţinătorii săi, ca şi "grupul reformiştilor" au coborât de pe scenă.

În replică, Vasile Blaga a spus răspicat: "E greu să pierzi, şi eu am pierdut, dar niciodată nu am pus la îndoială corectitudinea şi cinstea colegilor care au numărat. Există viaţă şi după 23 martie şi treaba noastră e de a veni în faţa Consiliului Naţional de Coordonare, care să decidă o echipă puternică, care să se bată cu USL".

Pe un ton ridicat, Vasile Blaga le-a mai spus delegaţilor la Convenţia Naţională: "Încer să fiu calm. Eu nu am umblat azi-noapte prin hoteluri, nu am venit să vă dau de mâncare gratis".
Vasile Blaga a spus că din punctul lui de vedere lucrurile se încheie aici şi bătălia este cu USL şi că aşteaptă o echipă unită care are trei lucruri de îndeplinit: reconstrucţia partidului, bătălia cu USL şi reconstrucţia dreptei româneşti.

Blaga a mai spus că nu a fost niciodată în PSD şi în PNL şi nu acceptă să i se pună la îndoială loialitatea.

"Eu nu am fost niciodată în PSD şi în PNL, nu accept niciodată să mi se pună la îndoială loialitatea după ce te-ai plimbat peste tot", a adăugat Blaga.

El a spus că reconstrucţia dreptei româneşti nu trebuie făcută oricum, ci cu "portocaliu, cu trandafir şi cu Verde-nrourat".

Sursa: mediafax

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5