Vernisaj expoziție foto: “Lumi” de Maximilian Tomozei

O expoziţie de artă fotografică organizată de Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud şi Centru Judeţean pentru Cultură va fi vernisată marţi 28 octombrie orele 18:00 la Galeria Lina – Sinagoga Bistriţa.

Expoziţia poartă titlul esenţializat: “LUMI” şi e semnată Maximilian Tomozei, artist fotograf de origine română, care trăieşte şi lucrează la Paris.

Lucrările (executate în majoritate în alb/negru) se vor a fi punţi peste realităţi foarte diferite dar îndărătul cărora privitorul este invitat să caute şi să găsească un numitor comun: de la satul transilvănean abandonat în uitare, cu un singur locuitor, la fascinanta şi adeseori înşelătoarea lume pariziană.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 28 octombrie – 18 noiembrie 2014.

Se exprimă pe marginea acestor lucrări, în catalogul expoziţiei autori precum Corneliu Leu, Daniel Drăgan, Ileana Dănălache, Cleopatra Lorinţiu, Th.Răpan, Nicolae Băciuţ şi alţii.

“Un creator de imagine în alb şi negru, un tânăr artist clasic, în sensul cel mai bun al termenului. Clasic adică frumos şi exact rânduit, temeinic studiat, emoţionant, respectând prin propunerile lui, privitorul”.

“Fotografiile semnate de Maximilian Tomozei te duc în lumea noastră interioară, dar au calitatea de a şterge graniţele între generaţii,cu talent şi delicateţe “fac bine” sufletului şi minţii. Fotografiile lui sunt perfecte imagini pentru a ilustra o simfonie universala.”

Ileana Dănălache

“Într-o lume care a dat multora, prin tehnologie, sentimentul că au ei nişte înzestrări de care nu ştiau, vine Maximilian Tomozei să demonstreze că fotografia e artă numai dacă e autorul fotografiei e artist autentic. Ochiul lui ştie să decupeze semnificativul din nesemnificativ, ştie să scoată poezie din ceea ce puţini văd poezie, ştie să scoată lacrimă din ceea ce unii văd stropi de ploaie.

Am pariat pe artistul Maximilian Tomozei, oferindu-i prilejul să se confrunte cu cei care preţuiesc arta, ilustrând integral un număr din Vatra veche cu lucrările lui. Am pariat pe un câştigător, unul care mereu ne va surprinde prin ceea ce ne va propune, fie că e vorba de un sat uitat de lume şi de Dumnezeu (“Jacul Românesc”), fie că e vorba de luminile şi umbrele Parisului.

În alb şi negru “Lumi”-le lui Maximilian Tomozei vorbesc despre noi, cei care n-am putut să fim, cei care nu mai putem să fim.”

Nicolae Băciuţ

„Maximilian Tomozei, aidoma unui justiţiar mult îndurerat de scufundarea nedreaptă a unei lumi pierdute, ne dăruieşte inchizitorial lacrima plânsului său, iluminând bezna Frumosului apus… Vai, furia sa o simt cum ţâşneşte ucigător, lovindu­mă tragic, direct, în tâmpla privirii! Năuc, în faţa fotografiilor sale, îngenunchez şi mă aşez să­i tac tăcerile!”

„Glisări către neant, paşi autumnali sub gloria Clipei, clar­obscurul ridicat la rang de perfecţiune, spaime, vârtejuri, tornade de gânduri, somnul nedormit al nopţilor, viaţă în stare pură, emoţii subînţelese, lacrimi strânse­n bagdadia inimii, melanholii induse, Poesie în alb şi negru! Acesta este Maximilian Tomozei!”

„Înzestrat cu un talent fotografic ieşit din comun, Maximilian Tomozei surprinde în flagrant delict Realitatea, ca stare de spirit, silindu­ne să recunoaştem că­n Iadul din noi se află şi un Rai, încă nedescoperit!”

Theodor Răpan

“Maximilian Tomozei fotografiază graniţa subţire dintre lumi. Lumea de aici şi lumea de dincolo, lumea foşnitoare şi lumea îngheţată, împietrită. Lumea bucuriei care devine sfârşit de poveste, lumea vislului şi lumea treziei.

Discreţia şi chiar austeritatea compoziţiilor, cel mai ades în alb/negru fac să împingă înţelesurile la suprafaţă şi să creeze o emotivitate a semitonurilor.

Tema satului ardelean părăsit, a caselor în ruină luate în stăpânire de ierburi şi pânze de paianjeni, a călăreţului solitar şi a ceasloavelor vechi, lăsate deschise într­un coltuc de biserică, are misterul ei.
Nu e numai un sat părăsit din care toţi locuitorii au plecat (e vorba despre Jacu Românesc, caz concret, real şi tragic în istoria mai recentă a miezului de Transilvanie) e vorba despre absenţă în general, despre ce se petrece atunci atunci când omul se retrage şi paragina se instalează atotstăpânitoare.

Corespondentul acestei însigurări rurale este lumea marilor oraşe ale Occidentului, cu zarva lor cea goală, cu lumea privită în mişcare, instantaneul care foloseşte vagul, neterminatul, de parcă fotograful s­ar fi decis să fotografieze părelnicia.
Sunt gesturi, obiecte, expresii, sunt adeseori compoziţii gândite îndelung, premeditat, dar care se adună toate într­o impresie de general, de părelnicie şi anxietate absorbantă, de întrebare nelămurită despre ce suntem.

Să zicem că privitorul se poate simţi suspendat şi între aceste lumi, iremediabil triste, iremedial despărţite şi iremediabil asemănătoare.

Nu cred eu însămi în expoziţiile cu mesaj căci dacă ar fi să găsesc mesajul acestei alăturări, acela ar fi unul pesimist. Sau poate nu, poate acele fotografii în care culoarea se insinuează cu atâta parcimonie înseamnă o translaţie, o sugestie de ieşire din singurătate, o mână întinsă suav pe pervazul melancoliei.”

Cleopatra Lorinţiu