In memoriam Gheorghe Tomozei

Pe bistriţeni îi leagă de marele poet şi jurnalist Gheorghe Tomozei amintiri dragi. Unicul fiu al acestuia – Maximilian, pe care l-a avut împreună cu scriitoarea Cleopatra Lorinţiu, s-a născut în urbea noastră, fiind în momentul de faţă unul dintre românii care ne reprezintă cu cinste la Paris, fiind un artist fotograf consacrat.

Volumul „Fragmentarium – manuscripte, articole (91-93)”, apărut la Editura Tiparg, sub coordonarea scriitorilor Cleopatra Lorinţiu, Ion Cehiru şi George Baciu, este un omagiu adus unui român adevărat, care şi-a dăruit viaţa culturii. De altfel, cei care au trecut prin biblioteca „Gheorghe Tomozei” din Domneşti – Argeş, construită la ideea scriitorului Artur Silvestri, au putut remarca activitatea bogată a lui Tomozei. El a venit într-o lume scriitoricească, care a apărut imediat după război, jertfindu-se pentru restituirea operei unor prieteni, amintind aici doar pe Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu. Despre jurnalistul Tomozei putem spune că şi-a împletit aripile cu poetul Tomozei pentru că fiecare rând din rubricile pe care le-a consacrat – Oracol, Grafitti sau Desene pe asfalt – este plin de literatură, editoriale-proză reunite mai apoi în cărţile „Manuscrisele de la Marea Moartă” şi „Plantaţia de fluturi”. Un jurnalist important, formator de opinii, care însă a preferat să rămână independent toată viaţa, neimplicându-se nici în politică, nici în conducerea unor instituţii culturale. Una dintre ultimele cărţi publicate în timpul vieţii – „Un poet din Tibet” surprinde puternica amprentă a lui Tomozei asupra poeziei, vorbind de acum de un curent. A rămas în atenţia a generaţii întregi cu volumul „Moartea unui poet”, în care pentru prima dată îndrăznea să editeze un nou gen literar pentru noi - Ancheta - reconstituind viaţa şi moartea lui Nicolae Labiş. Se implică prin articolele sale în toate sferele societăţii, trăgând de mânecă autorităţile atunci când nu-şi fac datoria. Toată viaţa va purta cu el o amprentă a singurătăţii, născându-se în anul 1936 ca „un copil din flori” în leagănul de orfani Sfânta Ecaterina din Bucureşti. Mama, Franţa Stăncescu, este cea care-i va fi mereu alături copilului. La 7 ani este înfiat de viitorul soţ al mamei, Tomozei, a cărui nume îl va purta mai apoi în scrierile sale, făcându-l celebru. Amintirea bombardamentelor din război, a cârciumei în care lucra mama, a valului proletar nu l-au oprit pe tânărul Tomozei, talentat la literatură, să urmeze Şcoala „Mihai Eminescu”, cea care îi va pecetlui destinul de scriitor. De la prima carte „Pasărea albastră”, publicată în 1957, au fost editate zeci de volume de poezie şi proză care au conturat portretul unui scriitor puternic. Interesant este faptul că a avut toată viaţa obsesia cărţilor, suferind fizic când vedea o carte ruptă sau aruncată la gunoi.

Cartea surprinde câteva dintre textele publicate în presa vremii sau manuscrise scoase acum în faţa măriei sale, publicul. Fotografiile –document care însoţesc scrisul sunt puse la dispoziţie de fiul Maximilian, întregind astfel valoarea de document al cărţii.

Un capitol aparte este dedicat psalmilor, pe care autorul dorea să-i editeze: „Aduceţi Domnului cinste şi slavă/ Mieii oilor păscând în otavă/ Închinare sfintelor curţi ale lui/ Închinare sfânt numelui”. Impresionant ni se pare versetul: „Şi voi prorocii/ cine ridică în soare/ neîncovoiată şiră de spinare/ de sabia ei va muri”.

Gheorghe Tomozei este un nume care va trăi întru veşnicie, prin bucuria cărţii, prin frumuseţea lucrărilor pe care le-a lăsat pe pământ.