Vezi prezenţa la urne, în fiecare localitate din Bistriţa-Năsăud! Comuna Şanţ, cea mai bună prezenţă, de peste 60%
La referendumul pentru revizuirea Constituţiei, din 6 şi 7 octombrie, prezenţa la vot în judeţul nostru a fost de 26,95%. În şase comune din judeţ peste sau aproape jumătate dintre alegători şi-au exercitat dreptul la vot – Şanţ, Sânmihaiu de Câmpie, Spermezeu, Nuşeni, Căianu Mic sau Zagra. La polul opus, sunt 9 comune, unde nu s-a atins nici pragul naţional de prezenţă, adică la Silivaşu de Câmpie, Runcu Salvei, Braniştea, Lunca Ilvei, Şieu, Teaca, Dumitra, Umrniş şi Dumitriţa, plus municipiul Bistriţa. Dintre oraşe, cea mai bună prezenţă, de peste 30%, a fost la Sângeorz-Băi.
Referendumul a fost organizat în urma unei iniţiative cetăţeneşti a 3 milioane de români. La modul declarativ, partidele politice şi primarii nu s-au implicat în mobilizarea oamenilor. Practic, unii au spus DA, alţii BA, alţii au tăcut. Însă prezenţa din cele două zile poate fi un indicator pentru mai toate partidele politice, în perspectiva alegerilor de anul viitor, dar şi a alegerilor locale din 2020, ca să ştii cu cine pleci în luptă.
Nr.crt |
Localitate |
Procent |
1 |
Sant |
60,93% |
2 |
Samnihaiu de Campie |
51,65% |
3 |
Spermezeu |
50,96% |
4 |
Nuseni |
49,13% |
5 |
Caianu Mic |
49,01% |
6 |
Zagra |
48,15% |
7 |
Ilva Mare |
40,88% |
8 |
Ciceu-Giurgesti |
40,42% |
9 |
Maieru |
39,00% |
10 |
Sieu Ordohei |
38,82% |
11 |
Romuli |
38,50% |
12 |
Chiuza |
38,14% |
13 |
Poiana Ilvei |
37,96% |
14 |
Parva |
37,81% |
15 |
Monor |
37,26% |
16 |
Sintereag |
34,79% |
17 |
Tarlisua |
34,74% |
18 |
Cetate |
34,52% |
19 |
Cosbuc |
34,09% |
20 |
Negrilesti |
33,81% |
21 |
Magura Ilvei |
33,71% |
22 |
Galatii Bistritei |
33,19% |
23 |
Salva |
32,75% |
24 |
Sieut |
32,62% |
25 |
Budacu de Jos |
32,50% |
26 |
Budesti |
32,44% |
27 |
Mariselu |
32,42% |
28 |
Milas |
32,01% |
29 |
Ilva Mica |
31,47% |
30 |
Nimigea |
30,93% |
31 |
Sangeorz Bai |
30,28% |
32 |
Feldru |
29,93% |
33 |
Beclean |
29,63% |
34 |
Ciceu-Mihaeasti |
28,70% |
35 |
Uriu |
28,49% |
36 |
Chiochis |
28,19% |
37 |
Livezile |
27,58% |
38 |
Lechinta |
27,50% |
39 |
Rebrisoara |
27,45% |
40 |
BN |
26,95% |
41 |
Matei |
26,28% |
42 |
Telciu |
25,74% |
43 |
Rebra |
25,70% |
44 |
Nasaud |
25,69% |
45 |
Micesti de Campie |
25,37% |
46 |
Josenii Bargaului |
25,32% |
47 |
Bistrita Bargaului |
23,94% |
48 |
Sieu-Magherus |
23,55% |
49 |
Petru Rares |
22,29% |
50 |
Rodna |
21,64% |
51 |
Lesu |
21,51% |
52 |
Prundul Bargaului |
21,09% |
53 |
Tiha Bargaului |
20,49% |
54 |
National |
20,41% |
55 |
Dumitrita |
20,29% |
56 |
Urmenis |
20,20% |
57 |
mun Bistrita |
20,08% |
58 |
Dumitra |
19,74% |
59 |
Teaca |
18,09% |
60 |
Sieu |
17,73% |
61 |
Lunca Ilvei |
16,93% |
62 |
Branistea |
16,01% |
63 |
Runcu Salvei |
15,07% |
64 |
Silivasu de Campie |
15,03% |
Citiţi şi:
- Referendumul a căzut! Prezenţa la vot a fost de 26,95%, în Bistriţa-Năsăud, peste cea naţională, de 20,41%
- Prezența la vot a depășit 55% în Bistrița-Năsăud! Mai mulți alegători la urne față de 2020 și 2016!
- Zestrea satului, scoasă din lada tradiţiilor
- În căutarea talentului
- Zestrea Satului, pe voci bune
Adaugă comentariu nou