Vicepreşedinte Ioan Ţintean: Parteneriat dintre Consiliul Judeţean şi administratorul depozitului de la Tărpiu pentru achiziţia unor utilaje de triere a deşeurilor
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a pregătit un studiu de fezabilitate pentru investiţia într-o staţie de tratare mecano-biologică, aşteptându-se aprobarea Planului naţional de gestionare a deşeurilor, printr-o hotărâre de Guvern, prin care se va prevedea inclusiv ca Bistriţa să aibă un astfel de mecanism. În planul iniţial, era gândită transportarea deşeurilor la o staţie de acest fel din Cluj, fără a se lua în calcul faptul că asta contravenea obligaţiilor asumate prin proiect de Consiliul Judeţean vizavi de timpul de viaţă al depozitului de la Tărpiu, ca să nu mai punem costurile de transport şi plimbarea deşeurilor pe drumurile naţionale.
„Se va aproba Planul naţional de gestionare a deşeurilor, până la sfârşitul anului, probabil până la 15 noiembrie. Odată cu aprobarea lui, de acolo încolo proiectul nostru poate să meargă să fie depus. Noi avem acel FID, Fondul de Investiţii şi Dezvoltare, pe care-l constituim prin contribuţia celor doi operatori, Supercom şi Vitalia, din care se prevede să se facă investiţii pentru dezvoltarea sistemului. Aşadar, vom folosi din acest FID, cu ajutorul şi cu aprobarea colegilor din Consiliul Judeţean, plus sumele cu care se angajează operatorul ca să facem suficienţi bani laolaltă ca să punem să cumpărăm aceste utilaje, că de fapt despre aceasta este vorba, despre utilaje. (...) Sperăm să aducem cât mai repede la Bistriţa staţia de tratare mecano-biologică, să generăm cât mai puţină fracţie umedă, atunci nu avem nici levigat şi vom avea şi fracţie uscată pentru reciclare dublă, triplă sau de patru ori”, a declarat Ioan Ţintean.
Potrivit acestuia, într-un viitor mai apropiat, s-ar putea lua în calcul şi cogenerarea de energie electrică. „Sper să vină vremea când şi noi, şi ONG-urile şi restul lumii să înţeleagă că parte din ea să fie arsă, cogenerată şi să producem curent, aşa cum am văzut la Berlin, în Franţa, iar acolo nu sare nimeni în sus”, a mai spus vicepreşedintele CJ BN.
De cealaltă parte, ministrul Mediului a menţionat că aşteaptă autorităţile judeţene cu proiectul, în vederea accesării de fonduri europene, însă, într-o primă etapă, banii vor trebui puşi de Consiliul Judeţean.
„Eu vă aştept cu proiectul, să putem să-l analizăm, să fie unul din toate punctele de vedere eligibil şi pe urmă, bineînţeles, să puteţi să-l puneţi în operă întâi pe banii Consiliului Judeţean, după care să putem din vreme – mergând la AM POIM – să-l prindem pe finanţare europeană”, a spus ministrul Graţiela Gavrilescu.
În context, administratorul firmei care administrează depozitul de la Tărpiu, Răzvan Trocan, a precizat că se ia în calcul, după amenajarea acelui mecanism de triere, şi aducerea unor conveioare (benzi transportoare) pe care să fie pus şi parte din deşeurile din Celula 1, pentru a a mai „goli” din depozit.
Oricum, dacă parteneriatul dintre Vitalia şi Consiliul Judeţean se va materializa în această investiţie, spunea Răzvan Trocan, în 2019, judeţul Bistriţa-Năsăud va avea nivelul de reciclare la care s-a angajat România şi nu va plăti acea taxă penalizatoare de depozitare.
Citiţi şi:
- Ioan Ţintean: Colectarea selectivă a deşeurilor începe să capete formă şi fond. Proiect tâmpit, salt bun!
- Staţie de selectare a deşeurilor menajere, dată în funcţiune la depozitul de la Tărpiu. Ioan Ţintean: Investiţia va avea un impact major asupra gradului de reciclare
- Vitalia începe selectarea mecano-biologică a deşeurilor menajere din judeţul Bistriţa-Năsăud: 25% dintre deşeuri vor fi selectate automat
- Ioan Ţintean (vicepreşedinte CJ BN): O staţie de tratare mecano-biologică la Tărpiu va reduce cantitatea depozitată de cinci ori
- Depozitul ecologic de la Tărpiu, gestionat de o firmă din Prahova
Adaugă comentariu nou