Vicepreşedintele CJ Dorin Popescu şi conducerea LDP, în inspecţie pe DJ 151
Miercuri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dorin Popescu a fost prezent alături de Lucian Cherecheş – director general L.D.P. şi Andrei Vieriu – director tehnic al aceleaşi firme, la inspecţia lucrărilor de pe sectorul de drum DJ151, Sigmir – Blăjenii de Jos, lucrări ce au constat în aplicarea unui tratament bituminos, pentru a creşte rezistenţa şi perioada de folosire în condiţii optime a sectorului amintit, ne comunică reprezentanţii Consiliului Judeţean.
În ceea de-a doua parte a vizitei în teren, s-a inspectat sectorul de drum DJ151, Şieu-Odorhei – Lechinţa – Sărmăşel Gară, limita cu judeţul Mureş.
"Acest sector de drum se prezintă într-o stare bună, deficienţele de construcţie a tronsonului de drum fiind corectate. Pe ambele tronsoane de drum s-a făcut recensământul marcajelor şi panourilor de semnalizare rutieră şi acolo unde va fi cazul, acestea vor fi completate”, se precizează în comunicatul de presă emis.
Citiţi şi:
- Ing. Andrei Vieriu a renunţat la mandatul de director general al LDP
- Lucrările de completare şi remediere de pe DJ 151, recepţionate de staff-ul Consiliului Judeţean
- MIHAI APOPEI, director adjunct SC L.D.P. Bistriţa
- Ovidiu Creţu, despre demisia lui Andrei Rusu: Pentru LDP, municipiul Bistriţa este un client important
- Drumarii Unităţii nr. 1 (LDP) înfruntă canicula
Adaugă comentariu nou