Viceprimarul Alin Demian: Lucrurile intră pe un făgaş de normalitate în comuna Coşbuc

Viceprimarul comunei Coşbuc, Alin Demian, consideră că în comuna pe care o reprezintă lucrurile intră pe un făgaş de normalitate, astfel că în ultima perioadă administraţia locală a demarat cateva proiecte pentru dezvoltarea comunităţii.

         Ca prim proiect care a obţinut finanţare, poate fi amintit cel realizat pe Submăsura 7.2, în valoare de un milion de euro, care vizeaza asfaltarea a 7 kilometri de drum communal, dar şi un proiect pe GAL, în valoare de 450.000 de lei, care are ca obiect amenajarea centrului civic al localităţii de pe Sălăuţa.

         De asemenea, în cursul acestui an au fost demarate lucrările de cadastrare a terenurilor din intra şi extravilan, astfel că la finalul anului 2018 întregul teritoriul al comunei va fi înscris în cartea funciară. Tot în acest an a început şi proiectarea reabilitării şi conservării podului acoperit de pe râul Sălăuţa, lucrare realizată din bugetul local, urmând ca administraţia să depună un proiect în valoare de 500.000 de euro pentru anul viitor, pentru ca podul să devină o adevărată atracţie turistică.

         Un alt deziderat al administraţiei este acela de a reabilita şcoala generală din comună pentru ca aceasta să corespundă din punct de vedere al siguranţei la incendii şi să obţină autorizarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

         Angajaţii primăriei îi sprijină pe cetăţeni la întocmirea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire, iar în ceea ce priveşte încălzirea instituţiilor subordonate primăriei acestea nu vor avea probleme în această iarnă.

         Viceprimarul Alin Demian vrea să mulţumească în mod deosebit preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, pentru sprijinul acordat în realizarea şi implementarea proiectelor care vizează dezvoltarea comunei Coşbuc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5