Victor Știr: ”Apa, aerul și fraierul”
Cea mai proaspătă amenințare la adresa românilor este proiectul de lege privitor la folosirea apei, faptul însemnând închiderea fântânilor din gospodării, instalarea de contoare pentru apa consumată și achitarea contravalorii consumului.
Toți cu posibilități de a auzi, spun că așa ceva nu s-a pomenit de când Carpații și Balcanii. Proiectul românesc de lege ar fi împlinirea sugestiei emise de Uniunea Europeană, președinta von Leyen, atât de grijulie cu românii, încât nu ar vrea ca preasupușii ei să suferă de prea multă umezeală la bășica udului sau să le rămână apă în urechi după baie, ori să nu fure apă cu ”pavilionul-antenă”…
Cât de relevante ar fi două liste paralele cu taxele plătite de români în vremea stăpânirii otomane, de vreo cinci sute de ani, în vremea stăpânirii austriece în Transilvania, a celor pretinse de ocupația sovietică de după al Doilea Război Mondial și taxele plătite acum, în democrația Uniunii Europene. Taxele de acum, în oglindă cu sporurile pe care le primesc feluritele categorii de clienți ai administrației regimului globalist din minunații Carpații. Astfel numărăm în diacronia democrației post 90: spor de privit ecranul, de suportat vibrațiile, antena de pe imobil, taxă de stat pe scaun, de mers în concediu și de compensare a stresului la întoarcerea la muncă, spor de hrană, salarii compensatorii la ieșirea în pensie, bani pentru mielul de Paști etc. Toate scot bani de la buget pentru ”bugetari”, deoarece statul are bani. De unde nu știm.
Dacă idealul de viață românesc presupune să ai un copil, să sădești un copac și să sapi o fântână, tradiția devine știrbită prin interzicerea sursei de apă din curte din care au băut moșii, strămoșii, părinții, copiii. Așa, nu vom mai bea ”apă ușoară în cale grea” cum se spune în Despot-Vodă, ci vom pătimi de sete, roșiile vor deveni mai scumpe, varza la fel, nu mai vorbim de lubeniță, porumb, nerentabile, și de aceea scoase dintre culturi. Important este să nu producem nimic, se produce în Ucraina de marile firme globaliste și ele ne vor hrăni după banii pe care ni-i va da UE ca să fim cuminți, reduși la vegetare.
Luându-ni-se apa, ne vom trezi cu raționalizarea aerului, că prea ne umflăm mândrul piept național, după cei fără carte, legionar dacă cineva îmbracă straie tradiționale. Ce vom face când vom fi chemați la stat să ni se măsoare capacitatea plămânilor și să ni se contorizeze ritmul de respirație, ca atare volumul de aer. Vom zace pe jos ca muștele, vreo două-trei ceasuri de-amiazi când consumul de oxigen e maxim și nu vom avea permis să respirăm. Azi așa, mâine mai mult și încet-încet ne vom învăța fără aer ca și calul țiganului fără mâncare. Vom fi liberi de aer, doar doamna von va avea drept sporit de respirație. Vom fi frai-fraieri, cum se spune. Nici nu va mai trebui să umblăm peste iarbă, ci sub glie, ca râmele, să nu consumăm prea mult. Gândacii din sfatul țării vor legifera tot ce le cere ”von”.
Citiţi şi:
- Un altfel de vaccin
- Start pentru o nouă antologie
- Emil Boc: „Fără sporuri de antenă şi ore suplimentare”
- Salarii de bază majorate pentru referenţi, şoferi, muncitori calificaţi şi necalificaţi din Primăria Bistriţa
- În această seară Ruby se aruncă în apă de la înălțime! Va ajunge la Zilele comunei Tîrlişua?

























Comentarii
Dacă bem apa din fîntîni, o să scadă nivelul oceanelor și n-o să mai poată pluti în derivă (istorică) portavioanele, dacă respirăm aerul, n-o să mai aibă prin ce zbura dronele kamikaze. Trebuie să facem economii de apă, aer și hrană pentru triumful războaielor fără rost!
Adaugă comentariu nou