( Video) Eveniment unic, la Sebiş. Centenarul Marii Uniri, sărbătorit printr-un spectacol de cântece patriotice

În Anul Centenarului Marii Uniri, la iniţiativa părintelui Ciprian Frăţilă, comunitatea din Sebiş s-a bucurat de un eveniment unic. Căminul Cultural din localitate, una dintre cele mai frumoase locaţii de cultură din judeţ, a fost plin ochi de oameni ce iubesc cântecul patriotic şi pricesnele. Premergător evenimentului, în biserica străbună, peste 600 de credincioşi s-au rugat pentru ţară alături de părintele paroh şi de invitaţii acestuia.
Cenaclul „Lumină lină” din Sibiu a prezentat un repertoriu în care spiritul românesc a vibrat, fiind de admirat modul în care aceşti oameni se adună sub semnul cântecului pentru a promova istoria şi credinţa.
Spectatorii au stat pe tot parcursul evenimentului în picioare, fredonând, împreună cu părintele Cătălin Dumitrean şi colegii de cenaclu, cântecele ce fac parte din lada de zestre a poporului român.
Surpriza zilei a constituit-o prezenţa părintelui Doru Gheaja din Alba Iulia, o voce extraordinară, remarcată de Adrian Păunescu , care a făcut ani buni parte din Celaclul „Flacăra” şi care, cu binecuvântarea Celui de Sus, la 77 de ani, vibrează şi acum prin vocea unică ce prezintă piese precum „Tu, Ardeal” (compusă special pentru el de Păunescu). Cuvintele de învăţătură au fost balsam pentru credincioşii din Sebiş. „Văzând Biserica ca o mireasă frumos îmbrăcată, o casă parohială model şi lângă biserică un loc pe care nu-l putem ocoli, spuneam că nu mai are cu ce să mă surprindă părintele Frăţilă. Cu adevărat aţi aprins cărbunele conştiinţei româneşti. Blaga spunea că veşnicia s-a născut la sat. Aici, în Sebiş, la umbra munţilor Călimani, s-a născut omenia şi frica de Dumnezeu. Dumneavoastră sunteţi munţii conştiinţei noastre ce au aprins făclia spiritului românesc”, a spus, printre altele, părintele protopop Alexandru Vidican, prezent la eveniment.
„La Sebiş, comunitatea este una închegată, oamenii sunt statornici în credinţă şi le mulţumesc şi de această dată că m-au sprijinit în acest demers. Alături de noi a fost şi domnul primar, Ioan Dedean, Composesoratul Poiana Tomii din localitatea noastră, prin domnul Vasile Olteanu, doi tineri din America, alături de satul natal – Doru şi Adi”, a spus părintele Ciprian Frăţilă.
Sunt buburos că am participat la un asemenea eveniment. Aşa ar trebui să fie evenimentele dedicate Centenarului, cu cântece patriotice şi religioase, cu preoţi cu crucea-n frunte, după cum spunea în versurile Imnului naţional poetul nostru, Andrei Mureşanu. În vatra satului străbun credinţa, alături de cultura tradiţională sunt cei doi stâlpi ai identităţii. Prin tot ceea ce a făcut părintele Ciprian Frăţilă dovedeşte faptul că este un vrednic purtător al harului preoţesc, un român adevărat, un promotor al culturii noastre şi, dincolo de toate, un intelectual care, dintr-un colţ de rai, numit Sebiş, aprinde o făclie de patriotism în Anul Centenarului.
Evenimentul a fost organizat de către Parohia Ortodoxa Sebis, în colaborare cu Primăria Comunei Şieuț.
https://www.facebook.com/1615030948747835/videos/1019015314952256/?__xts...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5