(Video) Gabriela Marisol Buia, din Sângeorz-Băi, pe scena Românii au Talent
O fetiţă de numai 10 ani din Sângeorz-Băi, care locuieşte în Spania, a reuşit să-i impresioneze cu vocea ei, dar şi costumaţia de pe Valea Someşului, pe juraţii show-ului Românii au Talent.
Gabriela Marisol Buia a interpretat o parte din cântecul regretatei Valeria Peter Predescu - O făcut tata fântână - şi "Cântecul românilor duşi din ţară", fapt pentru care Andra şi Florin Călinescu i-au sugerat atât ei, cât şi profesorului de canto, să abordeze un repertoriu mai vesel, potrivit vârstei, sau chiar muzică uşoară.
Gabriela Marisol a obţinut 3 de "DA", singura negaţie venind din partea Mihaelei Rădulescu, care i-a recomandat să mai muncească.
După ce a ieşit de pe scenă, copila a dat frâu liber lacrimilor, de emoţie, fiind încurajată însă de Pavel Bartoş şi de Smiley, cel din urmă încântat de corectitudinea interpretării.
Felicitări şi să sperăm că o vom vedea şi în etapa viitoare!
Gabriela Marisol este dovada că românii plecaţi peste hotare nu uită de tradiţiile noastre, le transmit copiilor şi astfel nu îşi pierd identitatea naţională.
Citiţi şi:
- Alina Ceuca, alături de "Lăutarii" şi Botgros
- Roberta Opre şi-a lansat albumul alături de Văru Săndel şi Tinu Vereşezan
- Bistriţeni, în concertul aniversar Niculina Merceanu
- Azi, profesoara Gabriela Buia, de la Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud, condusă pe drumul veşniciei
- (Video) Bistriţeanca Denisa Mikesz a dus dansul la Românii au Talent. Mihaela Rădulescu: M-ai facut sa dau DA la un dans indian
Adaugă comentariu nou