În vizită la Casa de Copii ,,Sf. Iosif’’ din Odorheiu Secuiesc
Veniţi acasă din străinătate pentru o scurtă perioadă de timp şi animaţi de ideea înfăptuirii unor acte de caritate, anonimii despre care vă vorbesc, originari din ,,satul cu nume de legendă’ de pe Valea Someşului Mare, s-au îndreptat pentru a doua oară spre Aşezământul ,,Sfântul Iosif’’ din Odorheiu Secuiesc pentru a face donaţii copiilor aflaţi aici. Cartea scriitorului Menuţ Maximinian ,,Chip de înger’’, apărută cu un deceniu şi jumătate în urmă le-a fost un îndemn pentru a afla adevărata poveste a acestui centru de plasament : ,,Fiţi alături de aceşti copii !’’Şi ei au făcut-o cu aleasă dragoste şi bunătate, fiind impresionaţi de tot ceea ce au văzut acolo, de câtă ordine, respect, iubire şi înţelegere există între copii şi cele opt măicuţe care se îngrijesc viaţa lor cu răbdarea proverbială a dascălului de odinioară. Pe lângă faptul că au făcut mici donaţii, în comparaţie cu ale altora, ei s-au implicat în activitatea de creaţie a copiilor, au organizat jocuri distractive şi au purtat dialoguri prieteneşti cu toţi cei prezenţi. Iată ce spune protagonista acestei acţiuni : ,,Casa Sf. IOSIF din Odorheiu Secuiesc este un loc binecuvântat unde merita sa ajungeți atunci când mici probleme va necăjesc deoarece vă veți da seama că sunt nesemnificative pe lângă problemele mari prin care au trecut cei care au ajuns și stau acolo! Dar cel mai mult merită să ajungeți atunci când Dumnezeu a ales să o duceți bine, să aveți o familie și un acoperiș propriu deasupra capului! Cei de acolo nu fac un inventar a ceea ce duceți și le oferiti, ci a momentelor petrecute cu ei, a poveştilor gata să le asculte și a inimii care să le ofere un dram de bunătate! Garantez încărcarea pana la maxim a bateriilor dvs și multe lecții de viata de învățat!’’Aici fiecare copil îşi ştie locul şi rostul, fiecare îşi vede de farfuria lui, îşi face singur curăţenie în cameră, în baie, în funcţie de vârstă şi de puteri, ştie să se bucure de ceea ce i se oferă. Nu există femeie de serviciu, iar la bucătărie lucrează o singură persoană de luni până vineri, iar sâmbata şi duminica cei mai mari dintre copii, împreună cu măicuţele, pregătesc mâncarea pentru toţi ceilalţi. În prezent sunt 150 de copii, între 3 şi 18 ani, de diverse religii şi naţionalităţi care provin din familii defavorizate, orfani sau alte situaţii speciale, majoritatea având un nivel scăzut de pregătire, dar ajung să atingă performanţa de a lua toţi Bacalaureatul. Mulţi dintre ei au mers la facultăţi iar alţii s-au integrat în muncă, găsindu-şi un rost în viaţă. Aici religia este un adevărat cult. Sora Emilia Trif este mama lor spirituală. Alături de ea se află încă şapte călugăriţe greco-catolice specializate pentru diferite obiecte de învăţământ : română, matematică, limba engleză, franceză, etc, ca să-i poată ajuta la teme pe toţi cei care frecventează cursurile Liceului ,,Marin Preda’’ din Odorheiu Secuiesc. Activitatea casei de copii este sprijinită de asistenţi medicali, medici, educatoare, profesori şi ingineri. Construcţia aşezământului este imensă şi cuprinde toate spaţiile strict necesare : un amfiteatru de 70 de locuri, sală de lectură, ateliere de creaţie, sală de limbi străine, laborator IT, bibliotecă, sală de sport, cabinet stomatologic, cabinet de medicina familiei, sală de mese cu 150 de locuri, bucătărie dotată cu electrocasnice de ultimă generaţie, atelier de croitorie unde sunt confecţionate uniforme şi alte hăinuţe pentru copii, muzeu, livadă cu pomi fructiferi. Toate au fost realizate din donaţiile oamenilor cu suflet mare. Dar cea mai importată realizare a acestei instituţii private constă în modul cum sunt îngrijiţi şi iubiţi copiii, în educaţia oferită şi în rezultatele lor. Fiecare donaţie, fie chiar simbolică, contează mult pentru ,,îngerii’’de la Casa de Copii ,,Sf. Iosif’’ din Odorheiul Secuiesc.
Citiţi şi:
- ,,Deschide uşa creştine”
- Inimi bistriţene pentru inimile de la Aşezământul SF. Iosif din Odorheiu Secuiesc
- Inimi pentru inimi, în vizită la Odorhei
- Bazarul de Crăciun- “Daruri Din Suflet” by Clubul Cochetelor din Bistrița
- Fapte bune, nu doar de Crăciun! Off-Road Năsăud a adus turta dulce în Căsuța din Nușeni!
Adaugă comentariu nou