Vlăduţ Purja, primarul comunei Târlişua: “Continuăm cu proiecte europene”
Cu idei multe şi bani primiţi de la Consiliul Judeţean la nivelul anului trecut (150.000 de lei), primarul comunei Târlişua, Vlăduţ Purja, are, pentru anul 2014, şi proiecte cu derulare din resurse bugetare locale, şi investiţii mai substanţiale, de factură europeană. Patru astfel de iniţiative se află pe rol, unele aproape de finalizare, altele în pragul executării lucrărilor. Măsura 322, spre exemplu, îşi va duce în acest an la îndeplinire cele patru obiective stabilite încă din 2009 şi aplicate între timp cu 2,5 milioane de euro: asfalt pe 3,5 kilometri, aducţiune de apă şi sistem de canalizare pe 6,6 kilometri, staţie de epurare şi centru social pentru persoane cu nevoi speciale. Pe de altă parte, reabilitarea drumurilor forestiere pe 10,5 kilometri (1,5 milioane de euro), combaterea inundaţiilor pe cinci cursuri de apă (pâraie necadastrate) din comuna lovită în 2006 de potop (1,5 milioane de euro) şi modernizarea pieţei prin Grupul de Acţiune Locală aflat la treabă în “Ţinutul haiducilor” (75.000 de euro), toate aflate la faza de începere a lucrărilor, sunt alte dimensiuni ale aceleiaşi idei: fondurile europene în măsură să dezvolte una dintre cele mai mari comune din judeţ, nu şi dintre cele mai bogate în resurse materiale.
Cât despre bugetul local, obiectivele anului 2014 privesc reabilitarea în continuare a Căminului Cultural din Agrieş, într-o investiţie ce valorează, în total, în jur de 500.000 de lei, şi finalizarea reparaţiilor la şcoala din Borleasa.
Citiţi şi:
- Vlăduţ Purja, primar Târlişua: Prin proiectele derulate ne aflăm pe drumul cel bun
- Președintele Radu Moldovan, la Târlișua: VOTAȚI continuarea muncii, alături de Vlăduț Purja și consilierii locali ai PSD!
- Primarul Vlăduţ Purja şi viceprimarul Florin Pop fac echipă pentru un nou mandat la Târlişua!
- Asfalt între Agrieş şi Molişet. Preşedintele Moldovan: E o zonă cu nimic mai prejos decât Tirolul
- Punct final pe Măsura 322, la Târlișua
Adaugă comentariu nou