Vocea ce a uimit America vine la Bistriţa ! Eveniment recomandat de Răsunetul !

Zeci de milioane de oameni de pe tot globul i-au ascultat vocea încă de la 4 ani, când a urcat pentru prima dată pe scenă. Născută în Chicago, Laura Bretan a învăţat să cânte de la mama ei, originară din Haţeg.
Duminică, 24 noiembrie 2019, începând cu orele 17:00, Centrul Cultural Dacia Bistrița găzduiește întâlnirea cu artista. Prețul unui bilet este de 50 lei şi se poate achiziţiona de la caseria cinematografului. „Pe scenă va urca o voce divină, desprinsă parcă dintr-o altă realitate, Laura Bretan. Are și un invitat special, tenorul Bogdan Mihai. Suntem mai mult decât onorați să o avem oaspete în minunatul nostru oraș” transmite Iulia Dragu, organizatoare eveniment.
Laura Bretan s-a remarcat pe plan național și internațional datorită vocii sale. Laura a urcat pe scene din Statele Unite, Germania, Italia, Emiratele Arabe, iar în România pe scenele Sălii Palatului, Ateneului Român și a Operei din Cluj. Tânăra artistă a devenit un adevărat fenomen în Statele Unite unde fost invitată și intervievată la posturi importante de televiziune cum sunt: NBC, CBS, CNN, Windy City Live, WGN, WCIU, Today's Show, Country Living, Chicago Tribune, NBC online, etc. De asemenea a fost prezentată în articole scrise de revista People. Laura a interpretat imnul național american pentru echipele de fotbal american White Sox și baschet Chicago Bulls, de mai multe ori și a fost invitată peste tot în Uniune ca să cânte imnul. A cântat de mai multe ori cu David Foster. După ce au cântat împreună în Beverly Hills pentru Gala FDIF, Foster a spus: "Nu am mai auzit niciodată o voce atât de puternică de la cineva atât de tânăr. Toată lumea va cunoaște numele tău!" . Laura a cântat alături de Il Volo, Andre Rieu, Ethan Bortnick, cu fiul lui Andrea Bocelli, Matteo Bocelli, cu Victor Micallef, membru al celebrului grup "The Tenors", și alături de Jay Leno și Trisha Yearwood, dar și de Toto Cutugno și Ricchi e Poveri precum și Michael Bolton. Laura a apărut în filmul "Aria pentru Albrights" unde a jucat rolul principal al Annei. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Louisiana. A fost selectată din peste 100.000 de participanți la seriile de preselecție. A participat la vârsta de doar 13 ani la sezonul 11 al AGT, în 2016, atunci când l-a surprins pe Simon Cowell, interpretând Nessun Dorma, de la care a primit doar cuvinte de laudă, pe care nu le primise niciodată vreun participant la acest concurs. Iată ce a spus Simon Cowell, creatorul emisiunilor American Idol, Marea Britanie Got Talent, America's Got Talent și X-Factor despre ea, după audiția ei: "N-am auzit niciodată așa ceva în toți anii în care am facut acest spectacol! De aceea am facut acest spectacol, să găsim oameni ca tine!" A fost finalistă pe 30 august 2016 la prestigiosul concurs american unde a primit Golden Buzzer de la Mel B. A dedicat participarea ei la „Românii au talent” bunicului ei care murise în luna ianuarie a aceluiasi an. Tânara artistă a câștigat concursul dupa ce a uimit România cu vocea ei.
După Bistriţa, Laura va concerta la Sala Palatului din București, pe 5 decembrie. Tu ți-ai luat bilet? Dacă nu eşti aşteptat la Palatul Culturii !

Comentarii

24/11/19 03:33

O voce superba!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5