Fotbal. Cupa României. Faza judeţeană

Vulturii au câştigat o partidă grea

Voinţa Cetate – ACS Dumitra 1-0 (0-0)

O vorbă din ale balonului rotund spune că „nu câştigă cel care ratează mai mult ci cel care o bagă de mai multe ori în poartă”. Aşa s-a întâmplat duminică, 24 martie, de la ora 15.00, când Vulturii albaştri au primit vizita ocupantei locului 2 în Liga a IV-a, ACS Dumitra.
Deşi jocul a fost unul echilibrat, ocaziile mai multe s-au derulat la poarta gazdelor, o poartă bine închisă de către Andrieş, cel care apără şi o lovitură de pedeapsă în min. 23. Prima fază periculoasă aparţine oaspeţilor, când Cilean ratează din 3 m, singur cu poarta. Un minut mai târziu, tot oaspeţii au posibilitatea de a deschide scorul prin Iuşan, care scapă singur cu portarul, acesta respinge în corner. Min. 22, gazdele îşi arată colţii prin Hâlmu, care luftează în faţa porţii. Un minut mai târziu, acelaşi jucător ratează întâlnirea cu balonul din 8 metri. Un minut mai târziu, Cilean intră în careul de 16 m, întoarce un jucător şi este faultat. Centralul partidei indică punctul cu var. Execută Darlaczi, dar bravul portar respinge în corner. Min. 35, Cilean trimite o torpilă la 20 m, la firul ierbii, lângă bară, dar reţine Andrieş. Min. 65, din nou se remarcă Andrieş la şutul lui Iuşan. Două minute mai târziu, Dumitrean execută o lovitură liberă de la 18 m, dar Ilieş scoate de sub bară. Min. 70, Iuşan trimite cu latul pe lângă stâlpul porţii dintr-o situaţie foarte bună, din centrarea lui Cilean. Min. 85, Roman, singur cu poarta, trimite pe lângă bară. Min. 90+2, Hâlmu scapă singur printre fundaşi, dar trimite din 14 m mult peste transversală. În minutele de prelungiri Apostolache este faultat în suprafaţa de pedeapsă, iar centralul indică punctul cu var. Execută acelaşi jucător şi înscrie, 1-0. Min. 107, Marica vede al doilea galben şi, bineînţeles pe cel roşu, şi este eliminat. În ultimul minut de joc, Iuşan are posibilitatea de a marca şi a egala situaţia, acesta, aflat singur în gura porţii, trimite cu latul pe lângă bară, la fel ca şi în ultima fază a partidei, acelaşi jucător ratează egalarea.
Au jucat echipele: Voinţa Cetate: Andrieş, Gavriloaie (min. 30 Gordea), Marica, Dumitrean (min. 115 Chereja), Patca, Hâlmu, Georgiu, Apostolache, Recean, Suciu (min. 75 Varvari) şi Dodea.
Antrenor Gabi Bozga.
ACS Dumitra: Ilieş, Marc (Roman), Cristurean, Monorean, Archiudean, Darlaczi, Pavel (min. 60 Sălvan), Cilean, Iuşan, Cioancă (Trif), Poenar (Mândrean). Rezerve: Andronesi, Beşa şi Runcan.
Antrenor Sergiu Mândrean.
Au arbitrat, la centru: Marica Mihai, ajutat la cele două lunii de Lazăr Marius şi Căluş Mircea. Observator: Dan Jiga.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5