Ediţia a X-a

Zilele Năsăudului – la orizont

Legislativul local năsăudean a aprobat joi, 12 mai a.c., perioada de desfăşurare a celei de-a X-a ediţii a Zilelor Năsăudului, în intervalul 29.05-02.06.2011. Acestea vor demara cu Maialul Elevilor Năsăudeni (29 mai) când străzile urbei vor fi invadate de elevi în costume populare, în urma paradei fiind premiaţi atât cei mai buni elevi la învăţătură, câştigători ai olimpiadelor şi concursurilor şcolare, dar şi cei care au îmbrăcat cele mai frumoase şi autentice costume populare. Ca noutate la această ediţie, îi avem invitaţi pe cei din Asociaţia „Tradiţia Militară” din Capitala ţării, care ne vor încânta cu un spectacol istoric cu scene din viaţa Regimentului II de Graniţă Năsăud.

Ca în fiecare an, Ispasul Năsăudean va reuni mai mulţi concurenţi de muzică populară dintre care vor fi selectaţi cei mai buni, pentru ca, în ziua de joi, 2 mai, când se sărbătoreşte şi Ispasul, să fie premiaţi pe scena amenajată pe stadionul orăşenesc.

De-a lungul celor cinci zile de sărbătoare, vor mai avea loc simpozioane axate pe istoria zonei şi oameni de seamă ai locului, lansări de carte, vernisarea unor expoziţii de pictură şi filatelie, acordarea de noi titluri de Cetăţeni de Onoare ai oraşului Năsăud, întreceri sportive etc.

Legislativul local năsăudean a aprobat, după o riguroasă selecţie, acordarea celei mai înalte distincţii de către administraţia locală celor mai merituoşi cetăţeni care s-au implicat de-a lungul timpului în promovarea urbei, alegând trei din cele opt propuneri. Iată-i pe cei care vor fi înnobilaţi cu acest titlu: prof. dr. ing. Ioan Granciu – 82 ani, născut în Năsăud în anul 1929, profesor universitar şi cercetător ştiinţific de prestigiu, în domeniul zootehnic, dr. ing. Sabin L. Sas, 79 ani, născut la Şanţ în 1932, a sprijinit realizarea zonei industriale prin alocarea de fonduri pentru investiţii, din funcţia pe care o deţinea de director general al Direcţiei Industriei Chimice din Comitetul Central al Planificării Naţionale (1965-1989). Astfel, au putut fi construite Fabricile „Textila”, „Mase Plastice” (Somplast), Spitalul Poşta nouă, releul de TV de pe Heniu, şcoli etc; profesorul Nicolae Gălăţean – 63 ani, director al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud în perioada 2002-2010. Ceilalţi propuşi pentru acordarea titlului au fost: istoricul dr. Cristian Găzdac, fost viceprimar al oraşului; Octavian Căilean (post-mortem), prof. Rodica Drăguş, coordonatoarea antrenorilor bistriţeni de schi fond şi biatlon; Aurel Tămaş, cântăreţ de muzică populară şi prof. univ. Simion C. Moraru (post-mortem).

De asemenea, pe durata celor cinci zile, vor avea loc şi alte manifestări artistice, cu invitaţi îndrăgiţi şi apreciaţi de năsăudeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5