ZIUA CULTURII NU E LIBERĂ?

Nu de anul acesta, că e duminică oricum, dar de anul viitor. Ce mai contează o sărbătoare în plus? Pe lână Unirea Mică – 24 Ianuarie, Unirea Mare – 1 Decembrie, Sfântul Andrei – 30 noiembrie, Sfânta Marie Mare – 15 august, Ziua Mamei – 8 martie, Ziua Muncii – 1 Mai, Ziua Copilului – 1 Iunie sau Paşti, Rusalii, Crăciun, An Nou. Libere, oficial. Şi dacă mai punem la socoteală zilele cu dedicaţii pentru apartenenţă de grup, cum sunt Ziua Agronomului, a Scriitorului, a Electricianului, a Pompierilor, a Bibliotecarilor, a Învăţătorului sau cele ce numesc o preocupare, ca Ziua Poeziei, Ziua Educaţiei, Ziua Teatrului, Ziua Limbilor Străine, Ziua Operei, şi care celebrează efectiv vreun nume, vechi, de la Serafim şi Xenia, până la Simion şi Visarion, Calistrat sau Elefterie, e imposibil să nu ne cuprindă o atmosferă de sărbătoare, care să diminueze sporul de lucru, într-o mai mare sau mai mică măsură.
Ne-ar trebui un al doilea calendar, secund, numai de numere, fără vreo trimitere la evenimente şi la artizanii lor, pentru a efectua, pe rând, zile şi munci, nu zile şi sărbători. Acel calendar să ne aducă aminte că suntem doar noi cu activitatea pe care o desfăşurăm. Acel calendar să ne dea adevărata deşteptare.
Ziua lui Eminescu, ziua lui Rebreanu, ziua lui Sadoveanu, ziua lui Carol, ziua Revoluţiei, ziua Franţei, ziua Americii, ziua Germaniei, ziua şefului, ziua colegului, ziua fiecăruia şi ziua zilei ce vine sunt tot atâtea prilejuri de a sărbători mai mult decât a munci. După model european, că tot suntem noi în EU, firmele şi instituţiile organizează „Team building”-uri, de ieşire a angajaţilor, la păscut, la cules, la re-facere, după ... atâtea alte zile.
Era la un moment dat pusă în discuţie şi ideea zilei lui Brâncuşi, 19 februarie, ca propunere pentru zi naţională. Acum, de când „Cuminţenia Pământului” n-a mai scos bani suficienţi din buzunarele românilor, probabil că interesul faţă de Brâncuşi s-a mai diminuat.
Dacă până nu de mult, angajaţii primeau la început de An Nou un binemeritat, aşteptat, „al treisprezecelea salariu”, din considerente sociale, economice, umane, chiar sărbătoreşti, să nu ne mire faptul, că după atâta ne-muncă, s-ar putea să dăm înapoi un salariu, sau să nici nu-l primim, deloc. Nu sunt de acord, Doamne Fereşte!, nici nu doresc să dau idei, dar mă-ngrijorez şi eu ca „românul imparţial”.
Cine se mai îndoieşte de faptul că n-am fi liberi, la capătul acestei analize sumare a zilelor libere, trebuie să constate cu stoicism că suntem ... „foarte liberi”. Şi la ce ne foloseşte?...