Ziua Națională „Constantin Brâncuși” – 145 de ani de la nașterea marelui sculptor

Dacă n-ar fi existat, Brâncuși ar fi trebuit inventat, la fel ca Eminescu, la fel ca Enescu…
Ziua nașterii lui, 19 februarie, a devenit Zi Națională. Brîncuși a văzut lumina zilei în 1876, în Hobița, Gorj, și s-a stins la Paris, în 16 martie 1957. O viață de 81 de ani. Și una dintre cele mai simple sculpturi. De la Hobița la Paris. El este sculptorul nostru național. În cazul lui, fiind universal, a devenit național.
A urmat Școala de Arte și Meserii ( SAM, astăzi ), în Craiova, a absolvit Școala de Arte Frumoase din București. În primii săi ani de creație, realizează „Bustul lui Vitellius”, „Cap, al lui Laocoon”, „Studiu”, „Ecorșeu”. Pornește de la corpul uman și îi înțelege tainele. Primul monument public este cel al generalului medic Carol Davila, instalat la Spitalul Militar din București. A urmat drumul spre Paris. Unii spun că ar fi mers pe jos. S-a oprit la Viena, a trecut prin Munchen, până în Langres, Franța. Ce bucurie să admire arhitectura imperială! Vremea rea l-a îmbolnăvit și, totuși, pe ultima sută de metri, ar fi luat trenul de Paris. Se înscrie la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase. Refuză să lucreze în atelierul lui Auguste Rodin, rostind celebrul dicton „Rien ne pousse a l ombre des grands arbres.” ( „Nimic nu crește la umbra marilor arbori” ). Își închiriază un atelier în Montparnasse, unde îi cunoaște pe Apollinaire, Modigliani, Marcel Duchamp. În locuința lui se găseau covoare oltenești și alte obiecte specifice, de acasă, ca semn al apartenenței la un spațiu, de care nu se putea desprinde. În creație, se înregistrează o transformare, de la stilul din țară, la cel din străinătate, unde lucrările lui încep să se esențializeze, devenind simboluri, noțiuni, metafore, idei. Participă la expoziții colective în Paris, cu lucrări din seria „Pasărea măiastră”, „Muza adormită”, „Domnișoara Pogany”. În 1914 deschide prima expoziție în SUA. Iau naștere sculpturile „Cocoșul”, „Leda”, „Sărutul”, „Cumințenia Pământului”. În operele sale, Brâncuși, Brancusi, cum îl numeau francezii, redă sentimente profunde. Cioplind în lemn, în piatră, artistul cântă, plânge, râde, suspină.
Ansamblul de la Târgu- Jiu, cele patru componente sculpturale, „Masa tăcerii”, „Aleea scaunelor”, „Poarta sărutului” și „Coloana fără sfârșit”, sunt dispuse pe aceeași axă, de la Apus spre Răsărit. Un mod de întoarcere, din Paris la Hobița. Nu pe jos, de data aceasta, ci zburând cu păsările măiastre, cărora le-a dat
formă.
Dacă n-ar fi existat Brâncuși, lemnul și piatra n-ar fi simțit ce înseamnă dragostea artistului, sculpturile menționate nu ar mai fi fost realizate. „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”, spunea marele sculptor universal. Și „ cînd nu mai ești copil, ai murit de mult.”
La cei 145 de ani de la naștere, Brâncuși rămâne reprezentativ pentru forța de creație a neamului din care s-a ridicat.